Rudele unui pacient mort de COVID-19 la “Nasta” au încercat să intre cu forța în spital. Au amenințat medicii cu moartea

Comentează

Rudele unui pacient care a murit din cauza infectării cu COVID-19 în secția de Terapie Intensivă a Institutului Marius Nasta, din București, au încercat să intre cu forța în spital și în ATI, peste pacienții intubați, forțând ferestrele. Mai mult, personalul medical și agenții de pază au fost înjurați și amenințați de apropiații decedatului.

Contactată de Libertatea, dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta, a declarat că medicii s-au trezit cu rudele decedatului în curtea instituției la doar câteva minute de la anunțarea decesului.

“În această seară, un pacient în vârstă de 40 de ani, cu comorbidități, a decedat în secția de Terapie Intensivă COVID. La câteva minute după ce colega mea a anunțat familia despre deces, conform procedurii, în fața spitalului a venit un grup format din mai multe persoane, bărbați. Aceștia au intrat în curtea institutului, au agresat verbal personalul și au încercat să pătrundă în secția de Terapie Intensivă COVID pe ferestre”, a declarat dr. Beatrice Mahler.

Managerul spitalului a mai explicat că ceilalți cinci pacienți „sunt foarte afectați” în urma incidentului.

“Problema e că acei bărbați au bătut în ferestre, au strigat. Pe lângă pacientul care a decedat, mai erau cinci pacienți, dintre care doi sunt intubați, trei nu sunt. S-au speriat foarte tare și sunt foarte afectați. Asistentele și medicii au închis toate ușile pavilionului, dar e anormal să nu te simți în siguranță într-un spital și să nu poți oferi siguranță pacienților pe care îi ai în grijă”, mai spune managerul institutului.

Beatrice Mahler mai precizează că rudele decedatului i-au amenințat pe medici cu moartea.

“Știți ce au spus? Acești oameni căutau un medic să-l omoare, iar colegii mei nu beau apă ore întregi. Nu este normal așa ceva! Astfel de comportamente nu au voie să rămână nesancționate”, mai spune medicul.

În prezent, la poarta Institutului Marius Nasta se află o patrulă de poliție, care va supraveghea zona inclusiv vineri dimineață, când rudele pacientului decedat ar trebui să preia corpul acestuia din spital.

“În această seară, în jurul orei 21.30, prin apel 112 a fost sesizat faptul că în curtea unei unități spitalicești, în jur de 10 persoane, care au venit să ridice trupul unei rude decedate, fac scandal. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 18 Poliție, care au identificat persoanele în cauză și le-au îndepărtat din incinta spitalului. Un bărbat a fost sancționat contravențional cu suma de 1.000 de lei conform Legii nr. 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială. Li s-a pus în vedere să respecte normele sanitare și procedurile de îndeplinit pentru a ridica corpul neînsuflețit”, a declarat, pentru Libertatea, Diana Sarca, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O rețea de energie cu stâlpi de curent de înaltă tensiune și cabluri interconectate, fotografiată într-o zonă de câmpie din România, la apus. Foto: Shutterstock
06:18
România a importat mai multă energie decât a produs: 3.400 MW, sâmbătă seară. Capacitatea maximă de import este de 4.000 MW
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
4 oct.
Traian Băsescu o vede pe Mirabela Grădinaru candidată la alegerile prezidențiale din 2030: „A învățat mersul pe covoare prin toate capitalele”
MONDEN
Irina Fodor și Mona Segall
Exclusiv
4 oct.
Cum a ajuns Irina Fodor prezentatoare la „Asia Express” și „Chefi la cuțite”. Mona Segall dezvăluie cine a propus-o și cum se înțeleg după 10 ani de colaborare
Richard Abou Zaki
4 oct.
Chef Richard Abou Zaki a împlinit 30 de ani. Petrecere de lux în Italia, alături de colegii de la „Chefi la cuțite”
POLITIC
Dan Motreanu (primul din dreapta) este pe lista scurtă de premieri a lui Nicușor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni. Foto: Profimedia
Analiză
4 oct.
Nicușor Dan are patru nume de premier pe lista scurtă, înaintea consultărilor de la Cotroceni - Surse
George Simion și Petrișor Peiu FOTo Eli Driu
4 oct.
Nicușor Dan, ironizat de AUR, înaintea negocierilor pentru noul premier. Ce cântec al lui Mihai Constantinescu i-a fost dedicat
Ultimele știri
07:16
Ajutor pentru RCA mai ieftin: cum poți obține un preț mai mic decât cel ofertat inițial de asigurători
07:05
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Începe cu PSD la ora 14.00 și termină cu neafiliații la ora 19.00
Analiză
07:00
Violul de la școala de vară AUR: Inculpații reclamă „scurgeri de informații” și acuză că victima ar fi susținută de un ONG afiliat USR
07:00
Ce se întâmplă cu adevărat cu corpul tău când dormi pe spate: „Este deosebit de important”
TRENDING
4 oct.
Patru țări europene au renunțat definitiv la schimbarea orei. Decizia de a elimina ora de vară și iarnă este blocată în UE
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
4 oct.
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
4 oct.
Horoscop 5 octombrie 2026. Gemenilor le este la fel de greu și astăzi la locul de muncă, poate și pe fondul unor probleme de sănătate
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
4 oct.
Adio vacanțe lungi și rigide. Cum se schimbă modul în care vom călători în 2027, potrivit unui nou studiu
Priveliște spre Castelul Bran, din împrejurimile orașului Brașov, în România
4 oct.
Transilvania și Castelul Bran conduc topul celor mai bune destinații europene de Halloween în 2026
Andreea Vasile și Raluca Hagiu, în cadrul podcastului „Prima dată”. Sursă foto: Libertatea
4 oct.
Andreea Vasile, despre fricile din copilărie, eșecuri și tranziția de la sport la teatru: „Mi-a fost foarte frică că n-o să intru”
O femeie cu o cămașă cu mâneci scurte, închisă la culoare, și cu pantaloni lungi, cu părul strâns, face patul într-o cameră de hotel
4 oct.
Ce ascund camerele de hotel chiar și la 5 stele. Mărturiile angajaților despre „curățenia de fațadă” și de ce nu ar trebui să bei niciodată din paharele din cameră
Horoscop
4 oct.
Horoscop săptămânal 5 – 11 octombrie 2026. Luna Nouă aduce schimbări în relații și noi începuturi
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
Trapperul Ian, unul dintre cei mai cunoscuți artiști ai scenei trap din România, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști
4 oct.
Ian, reținut după gestul făcut pe scenă la Arenele Romane. Trapperul, anchetat pentru ultraj contra bunelor moravuri
Protestatarii au aprins lumânări cu inițialele jurnalistului Cristian Tudor Popescu (CTP) și i-au cântat „Veșnica pomenire”, un gest care a stârnit un val de critici vehemente în spațiul public.
4 oct.
CTP, reacție ironică după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au aprins lumânări: „Se pare că am murit”
octombrie însorit
4 oct.
Temperaturi de -5 grade Celsius la munte, dimineața și peste 27 grade Celsius, în timpul zilei, în vestul țării. Prognoza meteo ANM pentru perioada 4-11 octombrie 2026
O femeie aflată în mijlocul protestatarilor își ridică palma acoperită cu vopsea roșie și ține o pancartă cu imaginile unui cățel și ale unei pisici alături de mesaje de protecție a animalelor.
4 oct.
Protest masiv la București: peste 70 de ONG-uri de protecție a animalelor ies în stradă să apere drepturile animalelor fără stăpân și sălbatice
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale