Putin vorbește despre doborârea avioanelor F-16, inclusiv în baze din afara Ucrainei. „Vor arde la fel ca tancurile Leopard”

 34 comentarii

Liderul rus Vladimir Putin a avertizat vineri, 16 iunie, statele NATO să nu furnizeze Kievului avioane de vânătoare F-16, precizând că Rusia va trebui să examineze modalităţile de eliminare a acestor avioane, inclusiv în situaţia în care ele ar porni în misiuni de luptă în Ucraina de la baze aeriene situate în state din vecinătatea acestei ţări, transmit agenţiile Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.

„Dacă (avioanele F-16) vor fi desfăşurate la baze aeriene din afara frontierelor Ucrainei, dar sunt folosite în acţiuni armate în interior, va trebuie să ne gândim unde şi cum să eliminăm echipamentele folosite împotriva noastră", a declarat Putin, în cadrul Forumului Economic anual de la Sankt Petersburg.

Preşedintele rus a avertizat astfel că există un risc sporit de implicare a NATO în conflictul din Ucraina.

„Tancurile ard. Mai ales Leopard. La fel se va întâmpla cu F-16"

Liderul de la Kremlin a mai susţinut că, de îndată ce vor ajunge în Ucraina, avioanele americane F-16 „vor arde" la fel ca tancurile germane Leopard, făcând referire la tancurile de acest tip distruse în contraofensiva lansată săptămâna trecută de armata ucraineană.

„Tancurile ard. Mai ales Leopard (…) La fel se va întâmpla cu F-16", crede Putin.

În acest timp, „noi nu am închis niciodată uşa", a adăugat președintele rus, referindu-se la negocierile de pace cu Ucraina, în prezent inexistente.

Primele arme nucleare tactice rusești au ajuns în Belarus

Întrebat despre posibilitatea ca Rusia să folosească armele nucleare în conflictul din Ucraina, el a răspuns că utilizarea acestora este "teoretic" posibilă în cazul unei ameninţări la adresa integrităţii teritoriale sau existenţei Rusiei, ceea ce nu este cazul la ora actuală.

„Armele nucleare au fost concepute pentru a asigura securitatea noastră în sensul extins al termenului şi existenţa statului rus, dar nu avem o asemenea nevoie (de a le folosi)", a indicat Vladimir Putin.

Pe de altă parte, liderul de la Kremlin a confirmat că primele arme nucleare tactice ruseşti a căror desfăşurare a anunţat-o deja în Belarus au sosit în această ţară.

Tot în cadrul forumului economic internațional de la Sankt Petersburg, Putin a lăudat economia rusă, în ciuda dificultăților întâmpinate din cauza sancțiunilor occidentale, și a susținut că ofensiva lansată de armata ucraineană „nu are nicio șansă".

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (34)
  • Avatar comentarii

    267890 16.06.2023, 23:49

    Păi hai să-l vedem pe Putin la treabă. Pentru România Ucraina este un dușman cel puțin la fel de periculos ca Rusia.

  • Avatar comentarii

    VolodimirZelenski 17.06.2023, 00:57

    Ucraina nu e dusmanul Romaniei. Rusia este.

  • Avatar comentarii

    Jumbo 17.06.2023, 01:31

    Rusia e dusmanul cozilor de topor americane din Romania, cum esti tu. Spune mi ce rau i au facut rusii tarii tale in ultimii 65 de ani. Americanii ti au schimbat regimul organizand lovitura de stat din 89 si apoi jefuindu ti tara prin metode oerverse, bagandu ti pe gat prin conducatorii pusi de ei armament inutil si perimat de zeci de miluarde, minicentrale nucleare beverifixate si multe akrele. Si vezi ca ai uitat slava Ucraina

  • Avatar comentarii

    Jumbo 17.06.2023, 01:35

    Cum isi petmit stapanii lumii sa atace "preventiv" zic ei orice tara libera, asa au dreptul si rusii nu sa atace oriunde ci sa rada de pe suprafata pamantului orice tara de unde vine o amenintare pt ei. Asa ca RADE I PUTINEEEEEEEEE. POLONIA PRIMA, DA LE O DIN BELARUS

  • Avatar comentarii

    hristo33 17.06.2023, 02:38

    jumboprostalaul rusofil, de comunism ai auzit? cine a adus comunismul un tara? a ajuns toti putinistii sa comenteze aici. "du-te'n"moskba ta iubita de sinistru.

ALTE ȘTIRI
Povestea lui Adrian Dică, pictorul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
O pisică și un câine se înțeleg foarte bine și stau împreună pe covor
11:07
Câte animale de companie ai voie să ții într-un apartament la bloc. Regulile din București și din marile orașe, amenzile și obligațiile proprietarilor
MONDEN
George Restivan și Adriana Bahmuțeanu
12:51
S-a aflat cu ce se ocupă în America George Restivan, soțul Adrianei Bahmuțeanu. Motivul pentru care e nevoit să stea la distanță de partenera sa
Dan Negru
12:48
Dan Negru, mărturisire neașteptată: „Și eu mi-am furat-o cu un 6-0. Cât oi fi eu de «regele audiențelor», am pierdut”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
13:58
Anca Țurcașiu, mărturisire despre relația de cuplu la 54 de ani: „Să nu mai car bagaje, să mă simt protejată”
13:53
„Vocea României” a adunat 3 milioane de telespectatori în fața televizoarelor. Cine sunt concurenții care au trecut mai departe
13:52
Un comisar-șef din Constanța a provocat un accident și a refuzat etilotestul: Este cercetat disciplinar și penal
13:11
Cât câștigă pe lună un măturător de stradă în Germania: salariul poate ajunge și la 40.000 de euro pe an
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
5 Știri by Libertatea - comunicare nonverbală, 2 octombrie
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Cum a fost surprins preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi-a aranjat şosetele lângă Zelenski
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale