Rusia l-a inculpat oficial pentru spionaj pe jurnalistul Evan Gershkovici de la Wall Street Journal

Comentează

Anchetatorii Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) l-au pus oficial sub acuzare pe Evan Gershkovich pentru spionaj, însă reporterul de la Wall Street Journal, arestat săptămâna trecută, neagă acuzațiile și spune că a lucrat ca jurnalist, relatează vineri, 7 aprilie, agențiile ruse de presă, potrivit Reuters.

FSB, principalul succesor al KGB-ului din epoca sovietică, a anunțat pe 30 martie că l-a reținut pe Gershkovich în orașul Ekaterinburg din Urali și că a deschis un dosar de spionaj împotriva tânărului de 31 de ani pentru că a colectat informații despre complexul industrial militar al țării care ar reprezenta secrete de stat.

„Gershkovich a fost inculpat", a declarat o sursă citată de Interfax.

TASS a precizat că anchetatorii FSB l-au acuzat în mod oficial pe Gershkovich de spionaj în interesul Statelor Unite, dar că jurnalistul de la Wall Street Journal a negat acuzația.

„El a negat categoric toate acuzațiile și a spus că a fost implicat în activități jurnalistice în Rusia", a scris, TASS citând o sursă a cărei identitate nu a fost divulgată.

Sursa TASS a refuzat să facă alte comentarii, invocând caracterul clasificat al cazului.

Gershkovich este primul jurnalist american reținut în Rusia sub acuzația de spionaj de la sfârșitul Războiului Rece încoace.

Wall Street Journal a negat că Gershkovich ar fi spionat și a cerut eliberarea imediată a „reporterului său de încredere și dedicat". WSJ susține că arestarea acestuia este „un afront violent la adresa presei libere și ar trebui să stârnească indignarea tuturor oamenilor și guvernelor libere din întreaga lume". De asemenea, publicația americană a cerut expulzarea ambasadorului rus din SUA după arestarea jurnalistului.

Kremlinul a afirmat că Gershkovich a făcut spionaj „sub acoperirea" jurnalismului. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a transmis Statelor Unite că Gershkovich a fost prins în flagrant în timp ce încerca să obțină secrete de stat și a cerut Washingtonului să nu „politizeze" acest caz.

Statele Unite au îndemnat Rusia să îl elibereze pe Gershkovich și au calificat drept ridicole acuzațiile de spionaj. Președintele SUA, Joe Biden, a cerut eliberarea reporterului.

Președintele rus Vladimir Putin nu a comentat încă în mod public acest caz.

Vorbitor fluent de limba rusă, născut din emigranți sovietici și crescut în New Jersey, Gershkovich s-a mutat la Moscova la sfârșitul anului 2017 pentru a se alătura publicației de limbă engleză The Moscow Times, iar ulterior a lucrat pentru agenția națională de presă franceză (Agence France-Presse - AFP).

Rusia a anunțat începerea „operațiunii militare speciale" din Ucraina, în februarie 2022, chiar în momentul în care Gershkovich se afla la Londra, pe punctul de a se întoarce în Rusia pentru a se alătura redacției de la Moscova a Wall Street Journal.

S-a decis ca el să locuiască la Londra, dar să călătorească frecvent în Rusia pentru reportaje, în calitate de corespondent acreditat pe lângă Ministerul rus de Externe.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Rulota lui Tudor, un român care trăiește de 3 ani într-o parcare în Italia
11:27
Tudor trăiește într-o rulotă și muncește cu ziua pentru bani și mâncare. Acum riscă să fie dat afară din parcarea care i-a devenit casă, în Italia: „Nu fac rău nimănui. Sunt sărac”
Paul Mitu, cabina avion Boeing 737 MAX-8
Analiză
10:00
Atacul din avionul Flydubai, explicat de Paul Mitu, „eroul din Atlantic”. Pilotul român a amerizat în ocean în 1980 și toți pasagerii au supraviețuit
MONDEN
Adela Popescu și Radu Vâlcan la Șușani | sursa foto: Facebook Antena 1
11:14
Ce vrea Radu Vâlcan să construiască în curtea casei de la țară. Adela Popescu l-a dat de gol: „E obsedat de Șușani. Ne retragem acolo”
Andreea Antonescu
10:50
Cu ce se ocupă Andreea Antonescu în America. A părăsit România alături de fiicele sale: „Nu mai alerg după cantitate, ci după calitate”
POLITIC
Luca Niculescu și Nicușor Dan
11:16
„Tehnocratul care trebuie să împace partidele”. Ce scrie presa internațională despre desemnarea lui Luca Niculescu ca premier
PNL analizează propunerea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier, anunță purtătorul de cuvânt Ionel Bogdan.
5 oct.
Ionel Bogdan, prima reacție din PNL după desemnarea lui Luca Niculescu: „Vom analiza programul și echipa”
Ultimele știri
11:45
Liberty Galați ar putea reporni o parte din producție după 15 octombrie. Miza contractelor de tolling, restanțele salariale și prețul energiei electrice
Longevitate
11:43
„Ceasul vorbirii”, instrumentul care arată cât de repede îmbătrânim
Longevitate
11:42
Ce mănâncă zilnic oamenii din Zonele Albastre care depășesc 100 de ani. 5 alimente ieftine pe care le găsești și în România
11:40
Atac cu drone în Marea Neagră, în zona economică a Bulgariei: o navă s-a scufundat, iar a doua a luat foc. 18 marinari au fost salvați de un feribot bulgăresc
TRENDING
08:45
Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu, dusă la DIICOT. Este audiată în dosarul de înșelăciune de peste 1,1 milioane de euro
5 oct.
Ferma Black Angus a lui Gigi Nețoiu, amendată din nou, cu 40.000 de lei. Ce au găsit inspectorii
09:30
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
5 oct.
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
Femeia care s-a mutat din Las Vegas în Sardinia
10:03
O femeie a călătorit din Vegas în Sardinia pentru o porție de ton și s-a mutat definitiv într-un sat cu 6.000 de oameni
Altena, pe malul râului Lenne, deasupra Castelului Altena, cu prima pensiune pentru tineret din lume, districtul Märkischer Kreis, orășel din Sauerland, Renania de Nord-Westfalia, Germania, Castelul Altena
09:26
Un castel din Germania găzduiește cel mai vechi hostel din lume
Un bărbat la un târg de vechituri
09:03
Căuta discuri de vinil, dar a cumpărat un tablou vechi cu 30 de dolari și l-a vândut apoi cu peste 1.000.000 de dolari
O femeie din Italia a obținut o sumă importantă drept despăgubiri după ce a alunecat pe un capac de suc într-o sală de cinema. Sursă foto: Getty Images.
5 oct.
A călcat pe un capac de suc la cinema și și-a rupt piciorul. Suma incredibilă obținută în instanță de o femeie din Italia
Piața imobiliară din Budva, una dintre cele mai cunoscute și căutate stațiuni turistice din Muntenegru, trece printr-o reconfigurare majoră. Sursă foto: Hepta.
5 oct.
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
O persoană îmbrăcată într-o pelerină albastră de ploaie cu glugă, mergând pe trotuarul ud al unei străzi din fața unei clădiri.
08:38
Vremea se răcește și apar ploile în unele zone spre sfârșitul săptămânii. Prognoza meteo ANM pentru perioada 6 octombrie-1 noiembrie 2026
Natalia are nevoie de 8.000 de euro pentru o proteză oculară.
08:00
Natalia are nevoie de 8.000 de euro pentru o proteză oculară și tratamente postoperatorii. Fetița are doar 2,7 ani și suferă de retinoblastom bilateral, o formă rară și agresivă de cancer infantil
Un avion de vânătoare F-18 efectuează o demonstrație aeriană în cadrul Spectacolului Aerian Internațional Torre del Mar 2024, organizat pe plajă
07:35
Alertă aeriană în Tulcea și avioane F-18 ridicate de la Kogălniceanu: Două ținte aeriene din Ucraina, detectate în apropierea graniței cu România
Raperul Cedry2k se autoportretizează în videoclipurile sale în costumații ale deținuților din închisorile comuniste. Foto: captură YouTube
Analiză
07:00
Studiu despre rap-ul românesc underground cu discurs naționalist. Muzica care pune în circulație simboluri ale Mișcării Legionare
Arhiva foto
07:06
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul