„Este imposibil să scoatem segmente individuale din complexul general al problemelor acumulate şi nu vom face acest lucru”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat dacă Moscova este pregătită să discute cu Washingtonul despre chestiunea riscurilor nucleare.

„Aşadar, suntem deschişi la dialog, dar la un dialog larg, cuprinzător, care acoperă toate dimensiunile, inclusiv dimensiunea actuală legată de conflictul din jurul Ucrainei, legată de implicarea directă a SUA în acest conflict”, a declarat Peskov reporterilor.

Statele Unite resping afirmaţia Rusiei conform căreia, prin înarmarea Ucrainei, au devenit un protagonist direct într-un război menit să îi provoace Rusiei o „înfrângere strategică” zdrobitoare. SUA susţin că negocierile privind războiul reprezintă o chestiune ce revine Ucrainei.

Poziţia rusă, aşa cum a subliniat Dmitri Peskov, nu este una nouă. Dar el le-a spus reporterilor că lista de subiecte pe care Rusia şi Statele Unite trebuie să le discute este în creştere.

„În general, acest dialog este foarte necesar”, a spus Peskov. „Este necesar deoarece problemele se adună şi există o mulţime de probleme asociate cu arhitectura globală de securitate”.

Primele declarații ale lui Alfred Bulai despre acuzațiile de agresiune sexuală: „Și-a dat tricoul jos. Reacția mea a fost una de uimire, probabil din acest motiv am râs”
Recomandări
Primele declarații ale lui Alfred Bulai despre acuzațiile de agresiune sexuală: „Și-a dat tricoul jos. Reacția mea a fost una de uimire, probabil din acest motiv am râs”

Din punctul de vedere al Washingtonului, în al treilea an de război în Ucraina, preşedintele Vladimir Putin este cel care adaugă pe lista preocupărilor de securitate.

Săptămâna aceasta, şeful statului rus a efectuat o vizită la Phenian, a semnat un acord de apărare reciprocă cu liderul nord-coreean Kim Jong Un şi a spus că ar putea furniza arme ruseşti Coreei de Nord ca răspuns la înarmarea Ucrainei de către statele occidentale.

Preşedintele Putin a reiterat, de asemenea, joi, că are în vedere revizuirea doctrinei Rusiei privind utilizarea armelor nucleare. Ultimul tratat de control al armelor care limitează numărul de focoase nucleare strategice pe care Rusia şi SUA le pot desfăşura urmează să expire în 2026.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (5)

NicolaeS   •   22.06.2024, 07:49

Discutiile SUA-RUSIA-CHINA ar fi necesare indiferent de situatie. Atata timp cat deja au inceput sa-si scoata armamentul nuclear din depozite. Exista posibilitatea unei mici erori umane sau informatice pentru a se lansa o racheta cu incarcatura nucleara. Dupa aceea ... haos. Deci ganditi putin inainte de a face tot felul de afirmatii manati de ura, sentimente si superficialitate.

Basarab1948   •   21.06.2024, 19:34

Pai se coboara Statele Unite sa mai discute cu Rusia?Superputerea planetara”(a doua dupa Israel),cu doar o„putere regionala”-sub potențialul economic,tehnologic și militar al Franței”?-(dupa cum zicea destul de clar Macron)?Lu Peșkov nu-i ramâne decât sa mearga la biserica și sa roage preoții sa afuriseasca sufletele lu Gorbaciov și lu Elțyn-dar asta doar așa de consolare!In savana,daca nu ai forța sa fii pradator, ajungi...prada!

    Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •   22.06.2024, 05:47

    E, cât te roade ciuda că n-a vrut Gorbi să bage tancurile în coloniile rusești... Pacifist-pacifist, patriot-patriot, da' ai fi vrut tu să vezi tancurile rusești pe la Timișoara făcând pilaf cu șenilele fasciștii și agenturili străini, ai?

    VolodimirZelenski   •   21.06.2024, 21:27

    Basarab1948   •  21.06.2024, 19:34

    Pai se coboara Statele Unite sa mai discute cu Rusia?Superputerea planetara”(a doua dupa Israel),cu doar o„putere regionala”-sub potențialul economic,tehnologic și militar al Franței”?-(dupa cum zicea destul de clar Macron)?Lu Peșkov nu-i ramâne decât sa mearga la biserica și sa roage preoții sa afuriseasca sufletele lu Gorbaciov și lu Elțyn-dar asta doar așa de consolare!In savana,daca nu ai forța sa fii pradator, ajungi...prada!

    Eu cand iti spun ca e inutil sa discuti cu ruzzia...

Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •   21.06.2024, 18:44

Nu, Dmitri, voi nu sunteţi deschişi la dialog, voi sunteţi deschişi la pact. Vreţi o repetare a Ribbentrop-Molotov, o împărţire a teritoriilor cum aţi făcut cu Germania nazistă (o, voi marii luptători antihitlerişti). S-au dus vremurile alea, scumpule.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Știrileprotv.ro
Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Wow! Ce mult a crescut și ce frumoasă este Elena, fiica adoptivă a Paulei Seling! Imaginea care i-a impresionat pe fani
Viva.ro
Wow! Ce mult a crescut și ce frumoasă este Elena, fiica adoptivă a Paulei Seling! Imaginea care i-a impresionat pe fani
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Ce a descoperit o femeie care le-a făcut un test ADN copiilor săi. A rămas șocată când a văzut rezultatele
FANATIK.RO
Ce a descoperit o femeie care le-a făcut un test ADN copiilor săi. A rămas șocată când a văzut rezultatele
Sabrina Voinea, apariție inedită la Palatul Cotroceni, în fața lui Klaus Iohannis
GSP.RO
Sabrina Voinea, apariție inedită la Palatul Cotroceni, în fața lui Klaus Iohannis
Monumentul din România dedicat dacilor. E la marginea unui drum important, mulți au trecut pe lângă el fără să știe ce simbolizează
FANATIK.RO
Monumentul din România dedicat dacilor. E la marginea unui drum important, mulți au trecut pe lângă el fără să știe ce simbolizează
El este noul iubit al uneia dintre cele mai îndrăgite cântărețe! S-au cunoscut într-o excursie cu barca și s-au îndrăgostit!
Unica.ro
El este noul iubit al uneia dintre cele mai îndrăgite cântărețe! S-au cunoscut într-o excursie cu barca și s-au îndrăgostit!
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Ciclonul a lovit din nou pe litoral. Localnicii din Vama Veche s-au temut de un nou dezastru
Observatornews.ro
Ciclonul a lovit din nou pe litoral. Localnicii din Vama Veche s-au temut de un nou dezastru
Horoscop 12 septembrie 2024. Taurii ar fi bine să își păstreze căldura sufletească, chiar și într-o zi precum cea de astăzi, pentru că vor avea nevoie de ei
HOROSCOP
Horoscop 12 septembrie 2024. Taurii ar fi bine să își păstreze căldura sufletească, chiar și într-o zi precum cea de astăzi, pentru că vor avea nevoie de ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI