Rușii schimbă indicatoarele rutiere din Mariupol, în timp ce „orașul e ca în Evul Mediu”

Comentează

Rușii au început să înlocuiască indicatoarele rutiere de la intrarea în Mariupol, schimbând indicatoarele scrise în ucraineană și pe cele cu caractere latine cu unele în limba rusă, informează publicația ucraineană Ukrainska Pravda.

Anunțul despre schimbarea indicatoarelor a fost făcut joi de Consiliul Local Mariupol, care a și postat pe Telegram o fotografie cu „preocupările ocupanților ruși”.

„Ocupanții au distrus orașul nostru, au ucis 20.000 de oameni, iar acum își schimbă obiectivul. Oamenii cu problemele lor pot să mai aștepte”, a notat Consiliul Local Mariupol.

„Între timp, la Mariupol, ca în Evul Mediu. Locuitori fără apă, mâncare suficientă, medicamente. Nu există lumină și nicio conexiune normală. Mariupol a fost, este și va fi un oraș ucrainean”, a precizat Consiliul Local Mariupol.

Asta în timp ce pentru a treia zi la rând armata rusă de ocupație continuă să atace uzina Azovstal, în care s-au adăpostit atât ultimii apărători din Mariupol cât și și civili ucraineni, în condițiile în care cu o zi în urmă anunțase o încetare unilaterală a focului pentru deschiderea unor coridoare de evacuare din uzină.

Mai mult, oficialii de la Kremlin neagă că trupele ruse au luat cu asalt uzina Azovstal din orașul-port Mariupol, din sudul Ucrainei, unde luptători și civili ucraineni se adăpostesc. 

Primăria din Mariupol a anunţat că oraşul este distrus în proporţie de 90% în urma asediului invadatorilor şi că 40% din infrastructura sa nu mai poate fi recuperată.

Comandantul adjunct al Regimentului Azov, care apără combinatul Azovstal, căpitanul Sviatoslav Palamar, a făcut apel la președintele Volodimir Zelenski să aibă grijă de soldații răniți.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:43
Reacția lui Siegfried Mureșan despre o declarație a lui Sorin Grindeanu în contextul în care Luca Niculescu a fost desemnat premier
Un bărbat într-o jachetă gri, încătușat, este escortat de doi polițiști
18:03
Mărturii din procesul lui George, românul care și-a ucis soția cu 66 de lovituri de cuțit, în Spania: „Jur că o s-o omor pe ea și pe oricine este cu ea”
MONDEN
Tudor Bota, fiul Cristianei Bota
18:04
Cine este angajatul din TVR care vine la serviciu cu un Porsche. Sorina Matei, șefa interimară: „Are mai multe rude angajate pe bani publici”
MasterChef Romania
16:30
MasterChef, 6 octombrie 2026. Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea primesc șansa să se răzbune pe Florin Dumitrescu
POLITIC
Nicușor Dan zâmbește la a patra desemnare de premier - Luca Niculescu FOTO Presidency
Analiză
16:00
Pietrele de moară ale Guvernului Niculescu: garnitura de miniștri, sensibilitățile partizane și liniile roșii
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:11
Sorin Grindeanu, la o zi după desemnarea lui Luca Niculescu premier: „Nicușor Dan continuă experimentele politice”
Ultimele știri
19:44
CTP, despre nominalizarea lui Luca Niculescu premier: „Un oportunist. Va fi purtătorul de cuvânt al lui Nicușor Dan în guvern”
19:41
OMV Petrom și Romgaz, dezavantajate de Comisia Europeană. Ursula von der Leyen anunță că UE amână regulile de mediu doar pentru firmele din afara Europei
Longevitate
19:30
Cele șapte alimente antiinflamatoare pe care merită să le ai mereu în casă
19:17
Plafonare pentru benzină și motorină până în martie 2027. Ce pregătesc autoritățile pentru a frâna prețurile la pompă
TRENDING
15:17
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
11:40
Atac cu drone în Marea Neagră, în zona economică a Bulgariei: o navă s-a scufundat, iar a doua a luat foc. 18 marinari au fost salvați de un feribot bulgăresc
14:04
Principalul suspect în cazul tinerei găsite moarte într-o valiză pe râul Olt a fost adus în țară din Elveția
09:30
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Peisaj cu faimosul Castel Bran, între Transilvania și Valahia
18:55
Un touroperator britanic a plasat România în topul celor mai bune și puțin cunoscute destinații de vacanță: „Un adevărat paradis”
Mâna unui bărbat care reglează butonul caloriferului sistemului de încălzire pentru a economisi energie.
Sănătate
18:20
Ce înseamnă, de fapt, cifrele de pe termostatul caloriferului și de ce nivelul 5 nu încălzește camera mai repede
Un băiețel cu părul scurt și castaniu, îmbrăcat într-o cămașă albastră cu bretele, și o fetiță cu părul lung și castaniu, îmbrăcată într-un pulover alb și o fustă roz cu imprimeu, se joacă cu frun
17:35
Cât costă o vacanță la munte în vacanța de toamnă a elevilor. Prețurile pornesc de la 544 de lei pentru trei nopți de cazare
Femeie în vârstă face un exercițiu de echilibru pe un picior, la domiciliu
Longevitate
17:00
Testul de 10 secunde care îți spune ce vârstă biologică ai cu adevărat. Îl poți face singur acasă
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
16:40
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Șefii Poliției de Frontieră și Vămii Halmeu au fost reținuți de DNA. Foto: Obiectiv SM
17:05
Șefii Poliției de Frontieră și Biroului Vamal Halmeu, reținuți împreună cu alți 7 funcționari publici
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
17:03
Primele imagini cu Vlad Băltățeanu, suspectul în cazul crimei din Vâlcea. Bărbatul de 30 de ani a ajuns în mâinile polițiștilor români
Combinatul de îngrășăminte Azomureș
16:48
Romgaz cere un credit de 100.000.000 de euro pentru Azomureș. Când reîncepe producția de îngrășăminte la combinat
Cristela Georgescu rupe tăcerea despre momentele prin care a trecut familia sa. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
16:21
Cristela Georgescu a dat explicații la DIICOT în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de o înșelăciune de 1,1 milioane de euro
VIDEO Cine este Luca Niculescu
12:04
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
07:06
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român