Salvatorul fetiţei de un an şi şase luni căzute în Dunăre este ofiţer la Penitenciarul Brăila. El se afla în timpul liber

Comentează

Salvatorul de la înec al fetiței de un an și șase luni care a căzut în Dunăre, sâmbătă seara, în zona Insula Cailor din Galaţi, se numește Valentin Ganea și este ofițer de Managementul Situațiilor de Urgență în cadrul Penitenciarului Brăila. Acesta se afla în timpul liber și se plimba pe malul Dunării.

Fetița a fost scoasă din apă de câţiva înotători, iar polițistul a resuscitat-o până la sosirea la faţa locului a elicopterului SMURD, timp în care micuţei i-a revenit pulsul.

Copilul se afla cu părinţii pe malul Dunării, unde se juca într-o piscină gonflabilă, când a fost luată de un val şi aruncată în larg, aceasta prinzându-se în nişte crengi aflate pe malul apei, potrivit Agerpres.

Echipajul SMURD a preluat fetiţa şi a transportat-o cu elicopterul la Spitalul de Copii din municipiul Galaţi, în stare stabilă, dar gravă.

Inspectorul de poliţie penitenciară Valentin Ganea, angajat din 2017 la Penitenciarul Brăila, a devenit erou pentru colegii de serviciu.

”Se anunța a fi o zi liniștită, undeva pe malul Dunării, într-un binemeritat weekend la care toți eroii din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională aspiră.

Aceeași liniște se putea transforma, însă, într-o tragedie, fără acțiunea promptă a colegului nostru. Până la sosirea echipajului SMURD, Valentin a acordat primul ajutor. A rămas la fața locului și a sprijinit continuarea manevrelor de resuscitare. Îți mulțumim, Valentin! Ești un exemplu pentru noi!”, este mesajul transmis de reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, potrivit obiectivbr.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Steagurile României si Rusiei
Interviu
10:00
Bogdan Jitea, istoric: „De-a lungul timpului, ori de câte ori a avut o ușă deschisă la ruși, statul român a fost în mare pericol”
Minivacanță de 4 zile în noiembrie 2026: Sfântul Andrei și 1 Decembrie. Foto: Shutterstock
09:05
4 zile libere în minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie 2026, pentru angajații din România
MONDEN
Marina Almășan și Tudor Bota în fața sediului TVR | sursa foto: captură Facebook
09:21
Cum îl apără Marina Almășan pe angajatul din TVR care a mers la muncă într-un Porsche: „A făcut vârtej pe rețelele de socializare”
Dani Otil, Gabriela si fiul lor
09:08
Întâlnire emoționantă între Dani Oțil și fiul lui, Tiago. Gabriela Prisăcariu și-a făcut bagajele și a plecat în Malta. „Plecăm. Nu se mai poate”
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
6 oct.
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
Marius Lulea (dreapta) a fost prim-vicepreședinte al partidului condus de George Simion până în noiembrie 2025. Foto: Profimedia
6 oct.
Marius Lulea, cofondator AUR, ar fi fost exclus din partid după 7 ani pentru că nu și-ar fi plătit cotizația. Cum se apără și documentul bancar
Ultimele știri
10:26
Tesla Model 3 poate pierde jumătate din valoare în nici 2 ani. Un exemplar s-a vândut cu 20.300 de dolari
10:24
Călin Georgescu a fost adus, din nou, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. Cristela Georgescu a fost chemată și ea
10:16
Gestul simplu prin care soțul Laurei Cosoi menține romantismul în cuplu, după venirea pe lume a celei de-a cincea fetițe. „Mă emoționează”
10:07
Polițiștii din București fac percheziții după protestele violente din Piața Victoriei, de pe 15 septembrie
TRENDING
07:53
Frații Dedeman au dat în judecată statul român după ce au primit 5 lei pe metru pătrat pentru un teren expropriat în Iași
6 oct.
Ce e „regula celor 1.000 de metri” pentru radare și cum pot șoferii anula amenda: un singur kilometru poate salva permisul și banii
6 oct.
Turcia a finalizat o linie feroviară de mare viteză până la granița cu Bulgaria: 353 de kilometri de șine, 31 de poduri, 8 tuneluri și trenuri care vor circula cu până la 200 km/h
6 oct.
Horoscop 7 octombrie 2026. Scorpionii sunt prinși în vâltoarea propriilor gânduri, dorințe intense și intenții pe care ar vrea să le țină secrete
Colaj O femeie in varsta tine in mana o tableta cu husa albastra, in timp ce sta intr-un fotoloiu// o fotografie veche cu o femeie imbracata in costum de dans
Longevitate
10:00
O femeie de 100 de ani mănâncă în fiecare zi același fruct: „Îmi place foarte mult”
O chelneriță care aduce nota de plată
09:37
Un turist a rămas uimit după ce a primit nota de plată pentru patru persoane, la un restaurant din Spania: „La noi ar fi costat cel puțin dublu”
Tânăr văzându-se în oglindă ca senior man. Conceptul de trecut și viitor, flux de timp, vârstă
Longevitate
09:30
Ce sunt markerii biologici ai îmbătrânirii și ce îți spun despre vârsta reală
Imaginea prezintă o vedere aeriană asupra orașului istoric Valletta, capitala Maltei, văzută la apus de soare.
09:11
Locul aflat la 2 ore distanță de București, cu plaje spectaculoase și monumente, unde se poate face plajă și în octombrie
Om senior odihnindu-se în pat cu mască de somn, care apare relaxat și confortabil, înconjurat de perne și pături în dormitor confortabil
Longevitate
06:30
Igiena somnului: 8 reguli simple pentru un somn odihnitor după 50 de ani
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Imagine cu judecătorii CCR în noua componență, după ce Simina Tănăsescu a devenit președinta Curții. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
07:37
CCR decide dacă Guvernul trebuie să plătească 5.000.000.000 de lei pentru salariile restante ale magistraților
O aeronavă albă TAROM (cu numele de botez „Ivan Patzaichin” inscripționat în partea din față) staționată pe pista unui aeroport.
07:06
TAROM anunță probleme la cumpărarea online a biletelor. Locurile afișate pe site pot să nu fie cele disponibile în realitate
Luca Niculescu, Sorin Grindeanu Sursa foto Inquam Photos   George Călin, Facebook   Sorin Grindeanu
Analiză
07:05
Ce ar putea să-i satisfacă pe „greii” PSD în negocierile pentru cabinetul Niculescu: „Ar putea pune condiția ca guvernul să-și prezinte de la sine demisia”
Curtea Constitutionala. Foto: Hepta
6 oct.
PNL și USR au atacat la CCR numirile la conducerea TVR și Radio România și contestă interimatul decis în Parlament
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român