România și-a scăzut masiv deficitul bugetar în primul trimestru din acest an, dar economiștii consultați de Libertatea susțin că nu este de ajuns, iar statul trebuie să se reformeze și el. Este vorba de administrația locală, companiile de stat și colectarea taxelor.
Cuprins:
Deficitul bugetar a scăzut în primul trimestru la 3,6%, față de un nivel de 9% în primul trimestru din 2025 și de 7,5% la finalul anului trecut, conform datelor publicate de Eurostat și citate de G4Media.ro.
Economiștii consultați de Libertatea spun că reducerea este un semn pozitiv, dar că ne aflăm abia la jumătatea drumului, deficitul trebuie redus în continuare în anii următori, iar reforma trebuie să se facă și la stat, nu doar pe umerii sectorului privat.
România și-a propus să termine în acest an cu un deficit bugetar, adică diferența dintre veniturile și cheltuielile statului, de 6,2%, dar trebuie să reducă mai departe până la 3%, cât e limita maximă a tratatelor europene.
Economistul Andrei Caramitru spune că performanța României nu este bazată pe o reformă structurală.
„O parte vine din majorările de taxe, alta din blocarea majorărilor de pensii și salarii la stat și alta din plecarea unei părți din bugetari. Este o combinație. E ca atunci când mergi la doctor și faci o cură de slăbire și te pregătește de o operație. Dar răul nu e rezolvat!”, a spus Caramitru, pentru Libertatea.
Guvernul a majorat anul trecut TVA, a crescut în două rânduri accizele la carburanți și țigări, a impus o taxă specială pe bănci, a crescut impozitarea pe jocur de noroc și a înghețat pensiile și salariile în sistemul bugetar.
„Avem furt generalizat: 1.400 de companii de stat, 14.000 de ordonatori de credite. Toate aceste găuri sunt compensate prin taxe mari pe muncă, ceea ce face ca societățile să nu angajeze și salariile să rămână mici. Trebuie făcute o serie de reforme serioase. La anul trebuie să reducem mai departe deficitul bugetar și dispar și fondurile din PNRR”, avertizează economistul.
Acesta a identificat trei zone pe unde se scurg banii statului și care trebuie reformate:
„1- Administrația locală – sunt 69 de miliarde de lei date anual de la Guvern către primării. E vorba de celebrul program Anghel Saligny, plus bani către primăriile mici din unități administrative depopulate și care nici nu respectă condițiile de a mai fi comune sau municipii.
2- 50 de miliarde de lei este evaziunea pe TVA, care vine în mare parte prin portul Constanța și vămi.
3- Companiile de stat. Dacă iei subvențiile date și le aduni eu estimez că ies tot vreo 50 de miliarde de lei”.
„Trebuie să faci reforma administrației, să privatizezi sau să închizi firmele de stat. Nicio țară occidentală nu are 1.400 de companii de stat, este o nebunie. Trebuie să ai 20 strategice și atât. La partea cu TVA-ul aș vinde portul Constanța dacă așa urmează apoi să aduni veniturile la buget”, afirmă Caramitru.
România are venituri fiscale, adică strânse din taxe și impozite, de doar 28,8% din Produsul Intern Brut (PIB), față de nivelul de 30,5% din Bulgaria, 38% în Polonia, 41% în Germania, 43% în Italia și 45% în Franța, potrivit Ziarului Financiar.
Acesta spune că nu este loc de tânjeală și de noi pomeni electorale.
„Noi cu tot cu fondurile europene avem un deficit mai mare decât o țară în război. Dacă creditorii se supără, îți închid lumina în trei săptămâni în țară. Și nu va fi FMI, va fi Comisia Europeană, adică Germania și Olanda”
Andrei Caramitru, economist
El se referă la Rusia, care a terminat anul 2025 cu un deficit bugetar de 2,6% din PIB.
Acesta este de părere că România o să poată să își păstreze ratingul recomandat investițiilor și nu va fi retrogradată la junk, dar estimează că în lunile septembrie-octombrie „o să fie un haos total între toate facțiunile deoarece se va pune problema bugetului pe 2027”.
„Oamenii ăștia nu vor pur și simplu să vadă realitatea. În Marea Britanie, noul premier doar a zis că vrea să fie mai flexibil fiscal și deja a scăzut lira sterlină. Grecia nu și-a revenit nici acum cu veniturile, după 10 ani de când s-au declarat suveraniști. Turcia a fost și ea în junk în 2017 și atunci a scăzut masiv moneda”, afirmă Caramitru.
„Nu mai sunt bani să susții toată această nomenclarură politică din țară, unde fiecare primar vrea să facă 2 milioane de euro pe lucrări cu firma cumnatului”
Andrei Caramitru, economist
Expertul spune că există două soluții:
„1- Fie își va da seama Nicușor Dan și îl va lăsa din brațe pe Sorin Grindeanu și va da mână liberă lui Ilie Bolojan sau Siegfried Mureșan să facă reforme, dar am dubii aici.
2- Fie vom învăța the hard way. Eu am văzut pe viu asta în Grecia. Creditorii vor băga țara în faliment, nu se vor mai putea plăti pensiile și salariile. Va fi o perioadă de curățare politică și de educație financiară dură. Doar așa vor învăța toți suveraniștii care stau pe datorie și toți generalii care visează dictaturi și fascisme pe banii altora”, punctează acesta.
Consultantul fiscal Emilian Duca spune la rândul său că este încurajatoare reducerea deficitului, dar susține că reformele trebuie să continue.
„E pentru prima dată când ne ținem de cuvânt legat de deficit. Dar este de discutat modul cum s-a făcut reducerea, care e pe baza sistemului privat și fără nicio restructurare reală de la stat. E un pas pozitiv, dar mai departe depinde de ce facem”, afirmă Duca, pentru Libertatea.
„Mă aștept ca PSD să clipească primul și să voteze legile necesare pentru PNRR. Ei sunt obișnuiți doar să dea, iar acum nu vor să își asume reformele pe care le-au agreat în programul de guvernare din 2025. Faptul că guvernul interimar nu mai are miniștri PSD este un semn bun pentru că PSD nu mai e la butoane și așa putem îndeplini țintele asumate de deficit. Eforturile trebuie să continue”, a conchis acesta.
ciobanudorin_2006 22.07.2026, 18:58
Masurile lui Bolojan ? Ce salarii au acești economiști? Sunt sustenabile salariile dumnealor ? Sa fim serioși.STATUL este vinovat pentru criza în care este România nu cetățenii cinstiți care muncesc pe salarii de mizerie.Jenanti cu toții (guvernanți parlament și toate partidele politice ca sunt de stânga de dreapta de la Bruxelles, București sau cine știe de pe unde mai sunt influente ).Sa " furi " de la proprii cetateni ptr bunăstarea unui grup restrâns e CRIMA.
Rocky63 22.07.2026, 19:20
Acum dacă am văzut "căcaramitru", acest geniu financiar, ne asigură că România este pe drumul cel bun și că ilie sărăcie salvează țara noastră...gata m-am liniștit!?! Și eu care credeam că suntem in pom si pomul in aer...la ce tupeu au usriștii-pnliști, o să să aflăm că România a depășit Germania economic și financiar...
Monseur 22.07.2026, 20:00
Masurile lui Bolojan nu prea exista in afara de mariri de taxe si impozite, care de fapt au marit inflatia. Avem un guvern sublim, dar absent cu totul. E greu de inteles de ce mai este acolo.
VictorCatavei 22.07.2026, 20:15
Interesantă această analiză economică, însă nu cuprinde o serie de aspecte esențiale. Modelul economic promovat de aceste partide “tradiționale” PSD si PNL este axat strict pe măsuri pe termen scurt. Reducerea deficitului - fără măsuri pe termen mediu si lung este doar o situație conjuncturală. De altfel, o să constatăm faptul că - până la finalul anului - deficitul nu se va încadra în ținta bugetată de 6,2 %, deoarece: - Economia stagnează sau crește într-un ritm mult mai lent decât cel prognozat inițial. - Sectorul public se confruntă cu costuri ridicate, inclusiv prin majorările salariale și aplicarea unor pachete sociale, dar și din cauza necesității cofinanțării proiectelor masive de investiții (precum cele din PNRR) - Deși veniturile bugetare au crescut, ele rămân în continuare sub media europeană și depind excesiv de atragerea fondurilor europene și de combaterea evaziunii fiscale, actiuni care întâmpină blocaje. Cu stimă, Ec. Ing. Victor Cațavei
Mihai111 23.07.2026, 07:57
Care masuri ale lui Bolojan? Ca platesc 210 RON la fiecare cumparatura de mancare de 1000 RON la Carrefour? Ca platesc 10,83 RON pe 1 litru de motorina ca sa fac 10 km cu masina in traficul blocat zi de zi de zi...? Ca platesc 420 RON la fiecare 1000 RON din salariul meu? Pai daca facea TVA-ul 30% rezolva gaura din buget deja. Astea sunt masurile? Nu va e rusine? Adica muta gaura facuta de PSDNL din bugetul statului in buzunarul meu? PNL si PSD guverneaza tara asta de ani in sir... acum Bolojan "ia masuri" in buzunarul meu? Multumesc frumos!