România reclamă Wizz Air la Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației din cauza zborurilor anulate

 12 comentarii

Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației a fost sesizată cu privire la problema zborurilor operate de Wizz Air în România, după ce compania a anulat 9 curse într-o zi, a anunţat sâmbătă Bogdan Mîndrescu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, pe pagina sa de Facebook, potrivit News.ro.

„I-am înştiinţat oficial pe reprezentanţii Wizz Air că am informat Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (acest organism fiind şi cel care a licenţiat compania aeriană) pentru a pune cu celeritate în aplicare legislaţia în materie, având în vedere că Wizz Air a anulat 9 curse într-o zi din motive tehnice”, a arătat Bogdan Mîndrescu, vineri seară, într-o postare pe Facebook.

Vineri, oficialul a avut o întâlnire cu mai mulţi oficiali Wizz Air, unde a discutat despre anulările zborurilor, întârzierile în operare şi situaţia pasagerilor companiei Wizz Air în România.

„Îi vom monitoriza cu atenție”

El a adăugat că a cerut de urgenţă conducerii Wizz Air un plan de măsuri concrete prin care să reducă numărul de curse anulate din motive tehnice şi să asigure coerenţa curselor aeriene, rezolvând şi problema personalului navigant care lucrează peste limita de timp permisă.

„Prezent la discuţii, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a informat reprezentanţii Wizz Air că a anunţat Autoritatea europeană pentru drepturile pasagerilor în legătură cu situaţiile generate la noi în ţară de către Wizz Air. Am informat conducerea Wizz Air că îi vom monitoriza cu atenţie şi i-am avertizat, totodată, că nu vom tolera niciun derapaj de la reglementările internaţionale şi naţionale în domeniul aviaţiei”, a mai arătat secretarul de stat.

Joi, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a anunţat că românii care întâmpină diverse probleme cu zborurile Wizz Air pot depune sesizări pe site-ul Centrului European al Consumatorilor România. Firma nu poate fi sancţionată de către autorităţile din România, întrucât nu are reprezentanţă în ţara noastră.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (12)
  • Avatar comentarii

    bituca 05.08.2023, 10:36

    Bataie de joc.

  • Avatar comentarii

    mica 05.08.2023, 10:46

    Nimeni nu le poate face nimic?

  • Avatar comentarii

    Any0205 05.08.2023, 11:54

    Interesant

  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 05.08.2023, 12:11

    Ii doare la bașca de pasageri

  • Avatar comentarii

    Frumosul1 05.08.2023, 14:20

    Este jecmăneală pe față cu companiile ăstea aeriene

ALTE ȘTIRI
Incendiu izbucnit la o casă din Slatina
10:03
Incendiu puternic în Slatina. O casă de 120 de metri pătrați a fost distrusă complet de flăcări. Patru persoane, inclusiv doi copii, au ajuns la spital
În piețe, tarabele sunt pline cu struguri
Reportaj
10:00
Cât costă mustul în piețele din București. Sucul dulce și proaspăt se vinde la pahar sau la sticlă
MONDEN
Ilona Brezoianu
11:04
Ilona Brezoianu, reacție dură după ce trapperul Ian a urinat pe scenă: „Ești caracter zero barat. Sper să nu-l mai primească altă dată”
Oana Roman
10:30
Ce mărime poartă Oana Roman la haine. A slăbit colosal în ultimele luni
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
12:15
Un mare furnizor român de energie electrică și-a cerut insolvența, din cauza opririi centralei de la Cernavodă
11:46
Cât va costa încălzirea în Ploiești la iarnă. Facturi estimate pentru apartamentele cu 2 și 3 camere
11:45
Elwira Petre, idei pentru pachețelul de școală al copiilor. Ce pune în caserolă atunci când rămâne fără inspirație
11:14
O tânără a lăsat Medicina ca să se facă zidăriță în Australia: „Când află că sunt femeie, conversația se oprește”
TRENDING
08:21
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
2 oct.
Cine transmite Marele Premiu de Formula 1 din Malaysia 2026 la TV. La ce oră încep cursa și calificările de la Sepang
07:00
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Mai multe chelnerițe îmbrăcate în costume tradiționale bavareze purtând numeroase halbe mari pline cu bere în interiorul unui cort aglomerat de la Oktoberfest.
08:42
Cât câștigă o chelneriță la Oktoberfest în doar 16 zile de festival. Veniturile depind de încasări și bacșiș
Peisajul și clădirile de la Ästad Vingård, Suedia
3 oct.
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
3 oct.
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Pyongyang, Coreea de Nord – octombrie 2019 O mașină veche albastră circulând pe o stradă din Pyongyang, cu steagul Coreei de Nord
3 oct.
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
3 oct.
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
Clădirea Moscheii Carol I din Constanța
09:22
O moschee veche de peste 110 ani din Constanța intră în reabilitare: lucrările vor dura trei ani
ACTIVITATE GUVERNUL ROMAN;INTALNIREA DL-GELU VOICAN VOICULESCU C
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. „Doi și-un sfert”, serviciul secret al MAI, folosit ca poliție politică împotriva lui Corneliu Coposu și a opozanților noului regim
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
3 oct.
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
3 oct.
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale