Sediul ANCOM a fost spart de hoți când paznicul era băut. O femeie a fost reținută pentru 24 de ore

 14 comentarii

O femeie a fost prinsă de jandarmi luni, 6 noiembrie, după ce a furat trei telefoane din sediul ANCOM, a anunțat Poliția Capitalei. Jandarmeria a transmis că este vorba despre un singur hoț.

UPFATE ora 18.30: Femeia de 26 de ani, care a fost prinsă în flagrant, a fost reţinută pentru 24 de ore, a anunțat Poliția Capitalei. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 pentru furt calificat.

UPDATE ora 12.55: Incidentul a fost semnalat la ora 6.00, a anunțat Jandarmeria Capitalei.

„Jandarmul aflat în serviciul de pază la obiectivul ANCOM a solicitat sprijinul echipajelor de intervenție în scopul interceptării și identificării unei persoane care a pătruns fără drept în obiectivul menționat, printr-o zonă asigurată cu un agent al unei societăți private de pază. Persoana în cauză a fost interceptată în timp operativ, asupra acesteia fiind identificate mai multe bunuri a căror proveniență nu a putut fi justificată”, a transmis Jandarmeria.

Oamenii legii i-au făcut femeii dosar penal pentru „violarea sediului profesional” și „furt calificat”, iar paznicul prins băut a fost amendat cu 300 de lei, potrivit informațiilor Libertatea.

Știrea inițială: O femeie a fost prinsă de jandarmi luni, 6 noiembrie, după ce a furat trei telefoane din sediul ANCOM, a anunțat Poliția Capitalei.

„În această dimineață, în jurul orei 7.30, Secția 10 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că s-ar fi pătruns, fără drept, în incinta unei societăți, situată într-o clădire din sectorul 3, de unde s-ar fi sustras mai multe bunuri”, a transmis Poliția.

Jandarmii care asigurau paza în zonă au prins în flagrant o femeie asupra căreia au fost găsite trei telefoane mobile.

După testarea cu alcooltestul s-a constatat că paznicul de la ANCOM era sub influența alcoolului. „Persoana care își exercita atribuțiile de serviciu ca agent de pază a fost testată cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 0,68 mg/l în aerul expirat”, se arată în comunicatul Poliției.

Din primele informații, spargerea sediului ANCOM s-a produs prin forțarea unui grilaj care nu era asigurat, au precizat surse apropiate anchetei pentru Libertatea.

Au fost mai multe persoane care au pătruns în clădire și mai multe bunuri au fost furate din patru birouri aflate la etajul al doilea al ANCOM, spun sursele citate. Cercetările continuă la fața locului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (14)
  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 06.11.2023, 13:14

    Sa plateasca paznicul tot ce s-a furat.

  • Avatar comentarii

    sorinzainescu68 06.11.2023, 13:37

    În Romania se fura orice..

  • Avatar comentarii

    mica 06.11.2023, 14:36

    Bun paznic au mai pus să păzească.

  • Avatar comentarii

    ssLazio 06.11.2023, 14:47

    Telefoane la sediul ANCOM?

  • Avatar comentarii

    Aura1 06.11.2023, 14:48

    Asta este, să-l dea afară, sunt alții care au nevoie de un loc de muncă.

ALTE ȘTIRI
octombrie însorit
17:59
Temperaturi de -5 grade Celsius la munte, dimineața și peste 27 grade Celsius, în timpul zilei, în vestul țării. Prognoza meteo ANM pentru perioada 4-11 octombrie 2026
O femeie aflată în mijlocul protestatarilor își ridică palma acoperită cu vopsea roșie și ține o pancartă cu imaginile unui cățel și ale unei pisici alături de mesaje de protecție a animalelor.
17:32
Protest masiv la București: peste 70 de ONG-uri de protecție a animalelor ies în stradă să apere drepturile animalelor fără stăpân și sălbatice
MONDEN
Irina Fodor și Mona Segall
Exclusiv
18:35
Cum a ajuns Irina Fodor prezentatoare la „Asia Express” și „Chefi la cuțite”. Mona Segall dezvăluie cine a propus-o și cum se înțeleg după 10 ani de colaborare
Richard Abou Zaki
17:40
Chef Richard Abou Zaki a împlinit 30 de ani. Petrecere de lux în Italia, alături de colegii de la „Chefi la cuțite”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
19:09
Nicușor Dan, ironizat de AUR, înaintea negocierilor pentru noul premier. Ce cântec al lui Mihai Constantinescu i-a fost dedicat
18:50
Ce ascund camerele de hotel chiar și la 5 stele. Mărturiile angajaților despre „curățenia de fațadă” și de ce nu ar trebui să bei niciodată din paharele din cameră
07:00
Rezultatele Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
18:40
Data când intră primii bani pentru elevi pentru noul an școlar: se virează bursele de merit, sociale și tehnologice pe septembrie și octombrie
TRENDING
08:21
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
15:47
O româncă face afaceri de 5.000.000 de euro cu apa termală din Băile Felix: creștere de 23 de ori în cinci ani
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Horoscop
17:00
Horoscop săptămânal 5 – 11 octombrie 2026. Luna Nouă aduce schimbări în relații și noi începuturi
O chelneriță îmbrăcată în costum tradițional bavarez, ținând și transportând mai multe halbe de bere într-un cort de la Oktoberfest din München, Germania
16:53
Povestea din spatele Oktoberfest. Cum a transformat o nuntă regală din 1810 Munchenul în capitala mondială a berii
Dormitorul ar trebui să fie oaza ta de liniște, dar de multe ori devine un depozit pentru lucruri care nu-și mai găsesc locul în alte camere.
15:53
Cele 6 lucruri pe care ar trebui să le scoți din dormitor dacă vrei să ai un somn mai odihnitor
O femeie îmbrăcată într-o rochie gri care arată spre o casă modulară prefabricată, de culoare deschisă, amplasată într-un spațiu exterior deschis.
13:55
Au cumpărat o casă din containere maritime cu 24.000 de euro și au prezentat-o cum arată șase luni mai târziu: „Am economisit zeci de mii de euro”
Medalie cu profilul lui Alfred Nobel pe o carte deschisă
13:00
Cine a fost Alfred Nobel. Povestea din spatele Premiilor Nobel
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
România își menține poziția de lider european în producția de nuci, cu o estimare de 59.000 de tone pentru anul 2026.
17:28
Fructul cu care România hrănește întreaga Europă. Producem aproape 60.000 de tone, deși e un an mai slab decât 2025
Zăpadă văzută de Copernicus
17:05
Cum arată zăpada pe munții României, văzută din spațiu. Fotografie spectaculoasă făcută de Copernicus
Descoperiri arheologice Alba
Analiză
17:00
Orașul roman cu mii de locuitori își dezvăluie comorile la Alba Iulia. Moneda emisă de împăratul uzurpator care a domnit două luni: „Foarte rar găsești așa ceva”
Spitalul de Pneumoftiziologie din Braşov -  Pavilionul Mârzescu. Foto: Google Maps
16:59
Incendiu la Spitalul de Pneumoftiziologie din Braşov - Pavilionul Mârzescu. O pacientă a fost găsită carbonizată, anunță Ministerul Sănătății
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale