Șeful spionajului rusesc confirmă că a vorbit cu directorul CIA după rebeliunea lui Prigojin. Ce au discutat o oră

 2 comentarii

Serghei Narîșkin a declarat miercuri că el și William Burns au discutat despre rebeliunea luptătorilor Wagner și „ce să facă cu Ucraina” într-un apel telefonic pe care l-a avut de luna trecută, relatează The Guardian.

Într-un interviu pentru agenția de stat rusă Tass, șeful SVR a precizat că a ridicat în discuțiile cu directorul CIA „evenimentele din 24 iunie” când luptătorii din gruparea de mercenari Wagner au preluat controlul asupra unui oraș din sudul Rusiei și au plecat spre Moscova înainte de a ajunge la un acord cu Kremlinul pentru a pune capăt revoltei.

Dar el a spus că în cea mai mare parte a convorbirii, care a durat aproximativ o oră, „ne-am gândit și am discutat ce să facem cu Ucraina”.

De altfel, The New York Times și Wall Street Journal au relatat pe 30 iunie că William Burns l-a sunat pe Narîșkin pentru a-l asigura că Statele Unite nu au avut niciun rol în rebeliunea Wagner.

Burns și Narîșkin au menținut o linie de comunicare încă de la începutul războiului din Ucraina, într-un moment în care alte contacte directe dintre Moscova și Washington sunt la minimum, relațiile fiind la cel mai scăzut punct de la criza rachetelor cubaneze din 1962.

În noiembrie 2022, cei doi șefi de spionaj au avut o întâlnire rară față în față la Ankara, după care oficialii americani au insistat că Burns „nu conduce niciun fel de negocieri” și „nu discută despre rezolvarea războiului din Ucraina”.

Miercuri, Narîșkin a declarat pentru TASS că negocierile asupra războiului vor deveni posibile la un moment dat. Agenția nu a precizat dacă acest lucru a făcut parte din conversația sa cu Burns.

„Este firesc ca negocierile să fie posibile mai devreme sau mai târziu, pentru că orice conflict, inclusiv conflictul armat, se încheie prin negocieri, dar condițiile pentru acestea încă trebuie să fie pregătite”, a precizat șeful serviciului de spionaj rusesc.

Ucraina, care a lansat luna trecută o contraofensivă mult așteptată, a declarat că nu va intra la negocieri în acest moment, deoarece acest lucru ar putea îngheța efectiv situația de pe câmpul de luptă, unde Rusia a ocupat mai mult de o șesime din teritoriul său.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    durban22 13.07.2023, 15:31

    Daca seful spionajului rusesc au convorbiri cu C.I.A. despre ce sa facem cu UCRAINA atunci ne mai intrebam cand se va termina acest razboi ??.

  • Avatar comentarii

    asdqaz 13.07.2023, 22:42

    prieteni la catarama

ALTE ȘTIRI
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
MONDEN
Luminita Anghel si fiul ei, Filip
13:47
Unde studiază fiul Luminiței Anghel. Filip a terminat șef de promoție. „S-a gândit că e cazul sa mai învețe o limbă”
Mario Fresh | sursa foto: Instagram
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
14:33
Cel puțin 30 de morți și 18 răniți la Kramatorsk, după ce rușii au bombardat două autobuze pline cu pasageri
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește