Marinika Tepic, lidera de etnie română a opoziției din Serbia, continuă greva foamei, în ciuda problemelor de sănătate și a sfaturilor medicilor

 11 comentarii

Personalitate importantă a alianței formațiunilor de opoziție din Serbia, Tepic a promis marți că va continua cu greva foamei pentru a protesta față de frauda electorală, sfidând sfatul medicului, care i-a cerut să se oprească, întrucât a constatat o deteriorare a sănătății după nouă zile fără alimente, relatează Reuters.

Alianța de opoziție „Serbia împotriva violenței”, care s-a clasat pe locul al doilea în alegerile generale de la începutul acestei luni, a acuzat Partidul Progresist Sârb (SNS), formațiunea de guvernământ a președintelui Aleksandar Vucic, de fraudă la vot pe scară largă. Acuzațiile opoziției sunt validate de rapoartele observatorilor independenți care au monitorizat scrutinul.

Marinika Tepic, care a intrat în greva foamei împreună cu cinci colegi în urma alegerilor, a fost plasată luni pe perfuzii intravenoase de două ori pe zi, după o deteriorare a sănătății sale. Într-un interviu acordat marți pentru Reuters, ea a spus că urmează să fie văzută de o echipă de medici mai târziu, dar că plănuiește să respingă alte sugestii medicale de a pune capăt protestului ei extrem.

„Probabil îmi vor cere să opresc greva foamei și eu le voi cere să ajute această luptă să continue”, a spus Tepic. „Aceasta este lupta pentru libertatea noastră”.

Liderii opoziției care au intrat în greva foamei locuiesc în biroul comisiei electorale de stat, într-o clădire din centrul Belgradului, care găzduia cândva parlamentul sârb.

Întrebată despre copiii ei, Tepic a izbucnit în lacrimi. „Le spun că nu o să vă fie rușine într-o zi. (...) Trebuie să asigurăm o țară mai bună pentru copiii noștri”.

Tepic a acuzat autoritățile că au inclus oameni morți pe listele electorale și că au importat alegători din Bosnia și Kosovo.

„Căutăm o misiune internațională pentru a efectua o analiză a întregului proces electoral”, a spus ea. „Ne dorim ca alegerile să fie anulate, iar în 5-6 luni, dar în condiții mai bune, să se țină un nou scrutin”.

Partidul Progresist a câștigat 46,72% din voturi la alegerile parlamentare anticipate, potrivit rezultatelor preliminare ale comisiei electorale de stat. Alianța „Serbia împotriva violenței” s-a clasat pe locul al doilea cu 23,56% din voturi, iar Partidul Socialist din Serbia, pe locul al treilea cu 6,56%.

După alegeri, o misiune internațională de monitorizare a declarat că partidul de guvernământ a avut un avantaj incorect prin modul cum a relatat presa, prin influența necorespunzătoare exercitată de președintele Aleksandar Vucic și prin nereguli la urne, cum ar fi cumpărarea de voturi.

Vicepreședintă a Partidului pentru Libertate și Justiție, formațiune membră a alianței de opoziție, Marinika Tepic s-a născut în 1974, în Pancevo, într-o familie de etnie română, purtând numele de familie Ciobanu până la căsătorie.

„Serbia împotriva violenței” a organizat zilnic proteste față de rezultatele alegerilor în fața comisiei electorale. Duminică seara, protestul a devenit violent și 38 de persoane au fost reținute de poliție.

„Plângerile privind neregulile electorale trebuie investigate și abordate în mod corespunzător”, a declarat marți Comisia Europeană într-un comunicat. „În timp ce dreptul la demonstrație pașnică trebuie susținut, violența nu este soluția și este inacceptabilă; acțiunea poliției trebuie să fie proporțională și să respecte drepturile fundamentale în cadrul statului de drept. UE îndeamnă la calm și la dialog”.

Rusia, stat aliat cu Serbia, a acuzat că forțe susținute de străini încearcă să provoace probleme. „Există procese și încercări ale forțelor terțe, inclusiv din străinătate, de a provoca astfel de tulburări la Belgrad”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Nu avem nicio îndoială că conducerea republicii va asigura respectarea statului de drept”.

De altfel, prima întâlnire a președintelui sârb Aleksandar Vucic, de la declanșarea protestelor, a avut loc luni cu ambasadorul rus la Belgrad, Aleksandar Bocan-Harșenko. Cei doi au discutat despre manifestații, dar și despre situația din regiune, scrie agenția rusă de presă Tass. Trimisul Moscovei a susținut că protestele sunt, de fapt, incitate de Occident - un scenariu frecvent invocat de Rusia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (11)
  • Avatar comentarii

    Lascarus 27.12.2023, 04:14

    Lidera opozitiei- e un fel de a spune. De fapt e un fel de cosetuta chichireaua de pe la usr.

  • Avatar comentarii

    Iulix10 27.12.2023, 08:08

    Continua protestul cu toate ca isi pune viata in pericol.

  • Avatar comentarii

    mica 27.12.2023, 08:47

    Foarte curajoasa această femeie.

  • Avatar comentarii

    Vale25 27.12.2023, 09:39

    Nu cred că va reuși ceva...doar sa-si pună viața în pericol.

  • Avatar comentarii

    Aura1 27.12.2023, 09:50

    Nu cred că o să rezolve ceva prin greva foamei, cel mai probabil își pune sănătatea în pericol.

ALTE ȘTIRI
Trapperul Ian, unul dintre cei mai cunoscuți artiști ai scenei trap din România, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști
20:15
Ian, reținut după gestul făcut pe scenă la Arenele Romane. Trapperul, anchetat pentru ultraj contra bunelor moravuri
Protestatarii au aprins lumânări cu inițialele jurnalistului Cristian Tudor Popescu (CTP) și i-au cântat „Veșnica pomenire”, un gest care a stârnit un val de critici vehemente în spațiul public.
19:41
CTP, reacție ironică după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au aprins lumânări: „Se pare că am murit”
MONDEN
Irina Fodor și Mona Segall
Exclusiv
18:35
Cum a ajuns Irina Fodor prezentatoare la „Asia Express” și „Chefi la cuțite”. Mona Segall dezvăluie cine a propus-o și cum se înțeleg după 10 ani de colaborare
Richard Abou Zaki
17:40
Chef Richard Abou Zaki a împlinit 30 de ani. Petrecere de lux în Italia, alături de colegii de la „Chefi la cuțite”
POLITIC
Dan Motreanu (primul din dreapta) este pe lista scurtă de premieri a lui Nicușor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni. Foto: Profimedia
Analiză
20:03
Nicușor Dan are patru nume de premier pe lista scurtă, înaintea consultărilor de la Cotroceni - Surse
George Simion și Petrișor Peiu FOTo Eli Driu
19:09
Nicușor Dan, ironizat de AUR, înaintea negocierilor pentru noul premier. Ce cântec al lui Mihai Constantinescu i-a fost dedicat
Ultimele știri
22:12
Adio vacanțe lungi și rigide. Cum se schimbă modul în care vom călători în 2027, potrivit unui nou studiu
22:00
Prăbușire masivă a exporturilor de cereale la Marea Neagră. Războiul din Ucraina lasă lumea fără mâncare
21:47
Traian Băsescu o vede pe Mirabela Grădinaru candidată la alegerile prezidențiale din 2030: „A învățat mersul pe covoare prin toate capitalele”
21:32
Patru țări europene au renunțat definitiv la schimbarea orei. Decizia de a elimina ora de vară și iarnă este blocată în UE
TRENDING
07:00
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
08:21
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
15:47
O româncă face afaceri de 5.000.000 de euro cu apa termală din Băile Felix: creștere de 23 de ori în cinci ani
21:50
Horoscop 5 octombrie 2026. Gemenilor le este la fel de greu și astăzi la locul de muncă, poate și pe fondul unor probleme de sănătate
Priveliște spre Castelul Bran, din împrejurimile orașului Brașov, în România
20:06
Transilvania și Castelul Bran conduc topul celor mai bune destinații europene de Halloween în 2026
Andreea Vasile și Raluca Hagiu, în cadrul podcastului „Prima dată”. Sursă foto: Libertatea
20:00
Andreea Vasile, despre fricile din copilărie, eșecuri și tranziția de la sport la teatru: „Mi-a fost foarte frică că n-o să intru”
O femeie cu o cămașă cu mâneci scurte, închisă la culoare, și cu pantaloni lungi, cu părul strâns, face patul într-o cameră de hotel
18:50
Ce ascund camerele de hotel chiar și la 5 stele. Mărturiile angajaților despre „curățenia de fațadă” și de ce nu ar trebui să bei niciodată din paharele din cameră
Horoscop
17:00
Horoscop săptămânal 5 – 11 octombrie 2026. Luna Nouă aduce schimbări în relații și noi începuturi
O chelneriță îmbrăcată în costum tradițional bavarez, ținând și transportând mai multe halbe de bere într-un cort de la Oktoberfest din München, Germania
16:53
Povestea din spatele Oktoberfest. Cum a transformat o nuntă regală din 1810 Munchenul în capitala mondială a berii
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
octombrie însorit
17:59
Temperaturi de -5 grade Celsius la munte, dimineața și peste 27 grade Celsius, în timpul zilei, în vestul țării. Prognoza meteo ANM pentru perioada 4-11 octombrie 2026
O femeie aflată în mijlocul protestatarilor își ridică palma acoperită cu vopsea roșie și ține o pancartă cu imaginile unui cățel și ale unei pisici alături de mesaje de protecție a animalelor.
17:32
Protest masiv la București: peste 70 de ONG-uri de protecție a animalelor ies în stradă să apere drepturile animalelor fără stăpân și sălbatice
România își menține poziția de lider european în producția de nuci, cu o estimare de 59.000 de tone pentru anul 2026.
17:28
Fructul cu care România hrănește întreaga Europă. Producem aproape 60.000 de tone, deși e un an mai slab decât 2025
Zăpadă văzută de Copernicus
17:05
Cum arată zăpada pe munții României, văzută din spațiu. Fotografie spectaculoasă făcută de Copernicus
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale