Shakira a scăpat și de al doilea dosar de fraudă fiscală deschis în Spania

Comentează

A doua procedură pentru fraudă fiscală deschisă împotriva celebrei cântăreţe Shakira a fost închisă de un tribunal spaniol, iar artista a scăpat complet de problemele juridice pe care le avea în această țară, a relatat Agerpres.

Un tribunal de la periferia oraşului Barcelona a admis că artista columbiană a comis nereguli în declaraţia ei fiscală din 2018, cu un prejudiciu de aproximativ 6 milioane de euro pentru fiscul spaniol, dar „neregulile nu sunt suficiente pentru a constitui o infracţiune penală împotriva administraţiei fiscale”, potrivit magistraților. Ei au susținut că Shakira „nu a avut intenţia de a frauda fiscul”, iar Parchetul spaniol a decis că nu există probe suficiente pentru a formula acuzaţii penale.

Tribunalul anunţase în iulie 2023 că a deschis această procedură pentru că Shakira esra suspectată că a folosit societăţi cu sedii în paradisuri fiscale pentru a evita să-şi plătească integral impozitul pe venit şi pe avere în 2018.

Cântăreaţa a plătit o amendă de 6,6 milioane de euro pentru a-şi demonstra disponibilitatea de a rezolva situația cu fiscul spaniol. Acea sumă a inclus, pe lângă taxele datorate fiscului, dobânzi de întârziere şi costuri de regularizare.

Shakira a evitat un proces la sfârşitul anului 2023 în faţa unui tribunal din Barcelona. Pachetul spaniol o acuzase în acel dosar că nu şi-a plătit impozitele în Spania în 2012, 2013 şi 2014, în contextul în care artista a locuit mai mult de 183 de zile pe an în Spania, dincolo de pragul care se consideră că o persoană are rezidenţa fiscală în această ţară. Procurorii au cerut o pedeapsă de opt ani de şi două luni de închisoare şi o amendă de 23,8 milioane de euro.

Convocată la tribunal în noiembrie 2023, Shakira a semnat un acord în ultimul moment cu Parchetul spaniol şi a evitat astfel un proces care risca să mediatizeze detalii despre viaţa ei privată.

Shakira, al cărei nume a apărut în Pandora Papers, vizată de o vastă anchetă jurnalistică în care mai multe personalităţi au fost acuzate că şi-au ascuns veniturile în companii offshore, s-a despărţit de Gerard Pique în 2022 şi s-a mutat de atunci alături de copiii ei la Miami.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O rețea de stâlpi de curent electric
16:19
De ce în România curentul este de 8 ori mai ieftin la prânz decât seara: șeful ANRE explică de ce avem nevoie urgentă de baterii de stocare
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
16:01
Trecutul secret al Stegarului Dac, arestat pentru ultraj: legătura lui Cezar Avrămuță cu cel puțin 16 firme și un offshore din Delaware și milioanele din conturi
MONDEN
Raluca Bădulescu, prezentă la protestul pentru drepturile animalelor
16:19
Raluca Bădulescu, mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor: „Vrem doar bani să facem reclame la creme?”
Irina si Razvan Fodor
15:47
Irina Fodor, apariție spectaculoasă la petrecerea lui Richard Abou Zaki, în Italia. Rochia ei transparentă a atras toate privirile
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din 23 iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
16:06
Ilie Bolojan, după consultările cu Nicușor Dan de la Cotroceni: „Dacă PSD va fi în guvernare, PNL va intra în opoziție”
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:58
Sorin Grindeanu, după consultările cu Nicușor Dan de la Cotroceni: „PSD a solicitat preşedintelui mandatul de prim-ministru. Eu”
Ultimele știri
16:46
Serie de amenințări cu bombă în Bulgaria. Grădinițe, școli și instituții evacuate
16:32
Cristian Tauru a devenit cel mai tânăr campion național absolut din istoria driftului românesc
16:21
Cum a rămas o pensionară fără permis auto într-un aeroport din Elveția: „Nu plătesc niciun ban!”
16:19
Raluca Bădulescu, mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor: „Vrem doar bani să facem reclame la creme?”
TRENDING
12:49
11 marinari au fost salvați și doi au murit după ce o navă cu cereale lovită de o dronă s-a scufundat în Marea Neagră, lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă
LiveText
07:05
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Ce variante are pe masă
10:47
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
muncitor-pavaj-curte
15:48
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
15:32
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
15:25
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Hotel Intercontinental din București
15:16
Un român a pus pe jar escrocii din toată Europa și cel mai bun a venit la București, ca să dea lovitura secolului
Sfinții Trei Ierarhi
12:15
Se spală rufe când este cruce neagră? Ce înseamnă sărbătoarea cu cruce neagră
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Imagine alb negru cu un bărbat cu ochelari de soare pe cap
14:27
Un asistent medical a fost găsit mort în timpul serviciului, într-o cameră de la UPU a Spitalului Orășenesc din Bicaz: „A plecat dintre noi mult prea devreme, în timp ce se afla la datorie”
ursi-transfagarasan
14:16
Cota de recoltare a urșilor crește la aproape 1.000 de exemplare prin noua lege promulgată de Nicușor Dan
o hartă meteorologică a Europei ce indică o masă de aer rece, reprezentată în nuanțe de albastru și violet peste Europa de Est și Centrală, în contrast cu masele de aer cald reprezentate în roșu și roz în vestul continentului.
13:42
Răcire bruscă în toată țara după temperaturi spre 30 de grade joi și vineri. Prognoza meteo pentru perioada 5-18 octombrie 2026
Un exercițiu militar pe apă, în care mai multe bărci pneumatice rapide ghidate de militari înaintează pe un fluviu, având nave militare de patrulare în fundal.
12:03
MApN a trimis 350 de militari și peste 20 de nave la gurile de vărsare ale Dunării: exercițiu de amploare pe braţul Sfântu Gheorghe
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”