Un italian care practică sportul extrem Base Jump a murit, în urma unui salt extrem de periculos în munții Dolomiți, în Elveția. El a pierdut controlul și s-a prăbușit, înainte să-și deschidă parașuta, relatează Independent.co.uk.
Base Jump este unul dintre cele mai periculoase sporturi extreme. Cei dornici de adrenalină sar cu un costum special, care îi ajută să plutească pe lângă crestele munților, iar apoi își deschid parașuta. Italianul Uli Emanuele era unul dintre practicanții acestui sport, având chiar o experienbță destul de mare. El a devenit cunoscut anul trecut, în întreaga lume, după ce a reușit să “zboare” printre două stânci, aflate la o distanță de doar doi metri.
De astfel, el a câștigat campionatul dedicat acestui sport din Spania, în 2010. Bărbatul, în vârstă de 29 de ani, a mers recent în Elveția, unde voia să efectueze un nou salt periculos. Ca de obicei, cu o cameră de filmat pe cască, bărbatul a sărit de pe creasta munților, plănuind să aibă parte de un alt salt plin de adrenalină. El a pierdut însă controlul și s-a prăbușit în stânci, înainte să apuce să-și deschidă parașuta. A murit, pe loc, în urma impactului violent.