Singurul român care a avut curaj să fure din sediul DNA. Era păzit și încătușat

Comentează

Singurul român care a reușit să fure din sediul DNA a fost condamnat la opt luni de închisoare, informează Realitatea de Iași. Individul era chemat pentru a fi audiat de procurorii anticorupție, iar la finalul întrevederii, în timp ce aștepta să fie transportat înapoi la penitenciar, a sustras un card TV din receiver-ul unui televizor aflat pe holul instituției.

Individul care a furat din sediul DNA este recidivist, având la activ mai multe condamnări pentru furt, tâlhărie și infracțiuni sexuale, arată sursa citată. Pedeapsa dictată pentru ultima sa faptă nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.

Instanţa dispune condamnarea inculpatului Ţigănaşu Andrei Emilian (33 de ani) la pedeapsa de opt luni de închisoare, plus 904 zile. Constată drept executată pedeapsa de 904 zile de închisoare. Constată că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penalJudecătoria Iași

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi l-au trimis în judecată pe recidivistul Andrei Emilian Ţigănaşu, sub acuzaţia de furt, în urmă cu peste un an.

Potrivit anchetatorilor, pe 31 octombrie 2016, individul din Botoşani, care se afla încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi, a fost dus sub escortă la sediul DNA Iaşi, pentru a fi audiat într-un dosar.

A furat deși era încătușat

„La finalizarea audierii, între orele 9.35 şi 11.20, în timp ce aştepta cu escorta sosirea autoutilitarei de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, inculpatul a sustras un card TV din receiver-ul instalat la televizorul ce se afla în spaţiul amenajat pentru public, de pe holul DNA Iaşi, card în valoare de 54 de lei”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Agenţii care l-au însoţit pe Ţigănaşu au spus la audieri că l-au lăsat pe individ pe hol, în apropierea televizorului, deoarece era cel mai sigur loc, întrucât nu avea posibilitatea să fugă sau să intre în contact cu alte persoane.

Cât aștepta pe holul DNA, bărbatului i s-a permis să schimbe canalele cu o telecomandă, iar la sosirea autoutilitarei a închis televizorul, a predat telecomanda jandarmului de la intrarea în sediul DNA, dar a reușit să sustragă și cardul din receiver, fără s-l observe cineva, chiar dacă era încătușat.

Le-a scris procurorilor că a găsit cardul

Imediat după plecarea lui Țigănașu, jandarmul a constatat, când a vrut să deschidă televizorul, că lipsea cardul din receiver. A sunat la Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași pentru a anunța incidentul, dar individul, ajuns deja în celula sa, a negat că ar fi luat cardul.

Doar când a fost avertizat că va fi percheziționată întreaga celulă, individul a predat cardul, refuzând să facă alte declarații.

Ulterior, pe 23 octombrie 2016, bărbatul a trimis o scrisoare către Parchet, în care spunea că, de fapt, el a găsit acel card.

Cei doi agenţi care îl escortau pe bărbat au fost cercetaţi pentru neglijenţă în serviciu, însă oamenii legii au ajuns la concluzia că ei nu pot fi traşi la răspundere pentru incident.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
20:25
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
20:09
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
MONDEN
Anamaria Ferentz
18:21
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
Romanita Iovan
17:07
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
23:11
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
23:16
Patronul Dristor Kebap, acuzat că aducea funcționari din România în cluburi din Turcia, care ar fi fost mituiți pentru a nu fi cercetat
22:40
O femeie a furat lozuri răzuibile în valoare de 3000 de euro de la un magazin și a vrut să încaseze 21 de câștiguri la altul
21:51
Inteligența artificială are nevoie de aceleași măsuri de siguranță ca industria nucleară, avertizează un fost inginer OpenAI
TRENDING
Reportaj
16:30
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
19:14
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
pop-up cu tema „Gilmore Girls” al restaurantului Luke's Diner, pe 5 octombrie 2016, în Beverly Hills, California
19:06
„Set-Jetting”, marea tendință din turism care schimbă vacanțele de iarnă. Cum poți păși în orășelul din „Gilmore Girls” într-o vacanță
Mâinile unei persoane aranjeaza un bagaj în compartimentul pentru bagaje din avion.
17:57
Turiștii din UE și Marea Britanie vor putea călători cu două bagaje de mână gratuite. Regulile pentru zborurile europene se schimbă din 2027
Lola Baird, o tânără de 24 de ani din nordul Londrei, a experimentat recent o problemă neașteptată: răul de mișcare
17:16
De ce se simt rău unii pasageri în mașinile electrice și cum poți scăpa de senzația de amețeală
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
17:10
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
16:29
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale