CEH se află în criză financiară severă de aproximativ patru ani. De atunci, până acum, a intrat şi a ieşit din insolvenţă de trei ori. La ultima ieşire din insolvenţă, pe 9 noiembrie 2016, creditorii au luat din contul CEH 14 milioane de lei. Din acel moment, Complexul Energetic nu mai are voie să folosească intrările de bani în conturi decât pentru a plăti salariile. “Anumite interese particulare ne-au scos mereu din insolvenţă şi ne-au stors conturile de bani”, ne-a spus Petre Nica, diectorul general adjunct al CEH.

IMG_1525

Petre Nica

În fine, pentru a putea scoate cărbunele din subteran, minerii au nevoie de cel puţin 2.000 de tipuri de material, cum ar fi plasa de sârmă şi bârnele din lemn pentru susţinerea tavanului galeriilor, rulmenţi, şuruburi, capse şi explozibil etc.

Până în 2024, mineritul trebuie să dispară din Valea Jiului

foto 10 bis IMG_4731

Dacă pentru celelalte repere s-au putut folosi rezervele existente în CEH, pentru explozibil trebuie să se facă import din Cehia. “România nu mai produce explozibil de cel puţin un an, de când a trebuit să apelăm la importuri. Dacă nu primim sprijin guvernamental, până la finalul lunii ianuarie vom întrerupe activitatea Complexului Enegetic Hunedoara pentru că nu mai avem cu ce să lucrăm în mine”, ne-a explicat Petre Nica, directorul general adjunct al CEH.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Nica speră ca până la finalul lunii, CEH să primească un sprijin din partea noului ministru prin proiectul Serviciului Economic de Interes General, rspectiv, o formă de ajutor pentru termocentralele care folosesc cărbune indigen – aşa cum se întâmplă acum în Spania, d epildă.

“Oricum, în actuala formula, proiectul de Strategie Energetică a României prevede închiderea mineritului în Valea Jiului până în anul 2024 şi trecerea termocentralei Mintia pe gaz metan, lucru care este împotriva interesului naţional. Teoretic, rezervele de gaz metan ale României se vor epuiza în cel mult 20 de ani. Ce vom face după acel moment, revenim la cărbune? De unde vom lua mineri?”, a mai spus Petre Nica.

Cărbunele elveţian care a îngenuncheat Complexul Energetic Hedoara

Din Raportul Corpului de control la premierului asupra activităţii CEH, din 31 martie 2016, una din marile probleme ale acestui Complex Energetic provin de la importurile de cărbuine.

În 2011, CEH, deşi este proprietar a patru mine din Valea Jiului, a importat cărbune printr-o societate din Elveţia, în condiţiile în care stocurile pentru termocentrale făcute din cărbune intern, erau suficiente. Conform raportului guvernamental, costul producerii energiei din cărbunele de import a fost de 88,01 lei/Gcal, pe când costurile pe cărbunele intern au fost de 70,10 lei/Gcal, adică cu 17,91 lei mai ieftin decât în cazul importului. În anul 2012, CEH a repetat figura, a importat din nou cărbune prin societatea elveţiană, în defavoarea interesului economic al Complexului Energetic. Din acel moment, activitatea CEH a început să meargă din rău în mai rău.

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI