Șoferul care a lovit doi tineri într-o stație de autobuz din Baia Mare a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit ziarului VasileDale. Decizia a fost luată de Tribunalul Maramureș, după ce inițial Judecătoria Baia Mare a decis ca bărbatul să fie cercetat în stare de libertate.
Judecătorii au decis, miercuri, ca tânărul de 20 de ani care a lovit săptămâna trecută două persoane într-o stație de autobuz din Baia Mare să fie cercetat în stare de libertate. Procurorii au contestat în apel această hotărâre a justiției.
Astfel, vineri, Tribunalul Maramureș a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile, potrivit VasileDale.
Denisa, femeia accidentată de Onaci, a murit în noaptea de luni spre marți, în Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, unde se afla internată, în comă profundă, după o intervenție chirurgicală prin care îi fusese amputat un picior.
Soțul ei e în stare critică, la Spitalul Clinic de Chirurgie Generală din Cluj-Napoca, unde a fost operat la piciorul drept - avea fractură deschisă. Bărbatul va avea nevoie de aproape patru luni de îngrijiri medicale, din estimările medicilor.