Sondaj INSCOP: Peste 60% dintre români, de acord cu votul obligatoriu. Poziția „surprinzătoare” a tinerilor sub 30 de ani

 11 comentarii

Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la urne poate schimba lucrurile în bine. Cei care se opun votului obligatoriu sunt de părere că actuala clasă politică nu va schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.

Potrivit sondajului, procentul celor care sunt de acord în 2024 cu votul obligatoriu a crescut cu aproape 20% față de 2014.

Astfel, 62.2% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu deoarece, dacă vin mai mulţi oameni la vot, se pot schimba lucrurile în bine.

La polul opus, 35,6% sunt împotriva votului obligatoriu deoarece actuala clasă politică nu poate schimba lucrurile în bine (faţă de 41,7% în 2014).

Arhiva foto

Cine e de acord cu votul obligatoriu

Susţinători „mai entuziaşti ai votului obligatoriu” sunt votanţii PSD-PNL, tinerii sub 30 de ani, cei cu educaţie primară sau medie, cei inactivi potenţial activi, locuitorii din rural şi cei cu un venit mai redus, potrivit datelor sondajului.

Votanţii ADU (Alianța Dreapta Unită) persoanele cu studii superioare, locuitorii din urbanul mare şi angajaţii la stat sunt împotriva votului obligatoriu într-o proporţie mai mare decât celelalte categorii de populaţie.

Arhiva foto

„Dacă în urmă cu 10 ani, mai puţin de jumătate dintre români (45%) erau de acord cu votul obligatoriu, astăzi aproape două treimi din populaţie (62%) susţin introducerea votului obligatoriu, în ideea că dacă vin mai mulţi oameni la vot se pot schimba lucrurile în bine. Este o creştere semnificativă care reflectă un interes mai ridicat faţă de procesele democratice, precum şi o înţelegere a faptului că fără o prezenţă ridicată la vot, legitimitatea conducătorilor şi progresul în societate sunt imposibile”, a remarcat Remus Ştefureac, director INSCOP Research.

Oarecum surprinzător şi disonant comparativ cu ratele de prezenţă la vot mai scăzute, tinerii cu vârsta de 18-29 de ani susţin în proporţii mai mari votul obligatoriu (68%), comparativ cu celelate categorii de vârstă.

Datele pentru realizarea sondajului au fost culese în perioada 12 - 20 aprilie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (11)
  • Avatar comentarii

    relutu63 25.04.2024, 11:31

    Nu o sa vrea vrea clasa politica acest lucru.

  • Avatar comentarii

    Dragan1952 25.04.2024, 11:34

    Cred că prezența obligatorie la vot ar fi benefică pentru a cunoaște regulile democrației

  • Avatar comentarii

    doritor 25.04.2024, 11:43

    NUUU! Asa cum ai dreptul sa votezi un partid sau altul, un candidat sau altul asa trebuie sa ai dreptul de a merge la vot sau nu. Asa scapi de mâzgăleli si înjurături scrise pe buletinele de vot. Hai cu democratia fara partide cu institutii statale bazate pe legi drepte si controlate si respectate.

  • Avatar comentarii

    Modoranvasile 25.04.2024, 12:11

    Totul e făcut în favoarea politicienilor oamenii de rand nu aa de câștigat nimic

  • Avatar comentarii

    radumatei 25.04.2024, 12:56

    Văd că anul ăsta, Inscop e entitatea desemnată să lanseze fumigene în spațiul public. După „sondajul” care dădea niște partide „în creștere cu 0,1%” la o marjă de eroare de 3%, vin acum cu tema falsă a votului obligatoriu, o chestie pe cât de neconstituțională, pe atât de nerealistă în condițiile actuale. Întrebarea din sondaj are, probabil, scopul ascuns de a evidenția numărul de reduși mintal cu drept de vot din România, căci numai un redus mintal (sau persoană cu IQ sub medie, ca să fiu pe placul cenzorilor de la Libertatea) poate crede că „mai mulți oameni la vot” ar schimba automat „lucrurile în bine”.

ALTE ȘTIRI
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
2 oct.
Polonia - România 6-0. Rușine istorică pentru „tricolori”, într-o seară fără speranță la Varșovia
2 oct.
Mesaj gigant de ajutor scris pe fundul unui lac secat din Elveția de către locuitorii din zonă: „Am oprit navigația în plin sezon”
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
2 oct.
Preţurile petrolului au scăzut vineri după ce Europa a fost de acord să elibereze motorină din rezerve
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
2 oct.
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!