Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat sâmbătă că va propune la începutul săptămânii viitoare demararea concursurilor pentru funcțiile de directori de școli pe 13 septembrie și nu pe 27 iulie, așa cum prevede metodologia aflată în prezent în dezbatere publică, informează Agerpres.
Dezbaterea publică asupra metodologiei se va încheia luni, 14 iunie, dată la care ministrul va prezenta propunerea în Comitetul pentru Dialog Social. Sorin Cîmpeanu a explicat că numirea noilor directori ar putea avea loc în semestrul al II-lea al anului școlar 2021-2022.
„Proba scrisă ar putea fi susținută în cea de a doua parte a lunii octombrie. Probele de interviu s-ar putea susține la începutul lunii decembrie. În decembrie, am putea avea numirile făcute cu începere din semestrul al II-lea, adică cu data de 10 ianuarie. Acesta este un avantaj de a comasa toate etapele concursului în semestrul I al anului școlar 2021-2022 și de a începe semestrul al II-lea cu directori numiți după criterii de competență, care să privilegieze exclusiv competența”, a spus ministrul educației.
Sorin Cîmpeanu a adăugat că se ia în considerare ca ponderea la probele de examen să se schimbe astfel încât în nota finală 50% să conteze examenul scris și 50% interviul.
„În proiectul de metodologie, avem o pondere de 40% pentru examenul scris și 60% pentru interviu. Luăm în considerare și vom discuta și varianta în care ponderile vor fi 50% scris și 50% interviul”, a afirmat ministrul.
El a menționat că a agreat și propunerea de a putea fi contestată și proba de interviu, nu numai proba scrisă. Opțiunea va fi analizată, iar concluziile vor fi făcute publice, a încheiat Cîmpeanu.