Compania SpaceX, deținută de miliardarul Elon Musk, a testat cu succes, duminică, un sistem revoluționar de catapultare a astronauților. Motoarele unei rachete au fost oprite intenționat pentru a simula o defecțiune tehnică, survenită în timpul zborului, relatează Foxbusiness.com.
Simularea a avut loc Centrul Spațial Kennedy al NASA din orașul american Cape Canaveral, Florida. Motoarele rachetei Falcon-9 au fost oprite la doar 80 de secunde de la momentul lansării.
Liftoff! pic.twitter.com/Ak8lJ3igyW— SpaceX (@SpaceX) January 19, 2020
Nava astronauților și-a pornit motoarele și, datorită sistemului de catapultare, capsula spațială s-a desprins de racheta ce s-a defectat în zbor, conform Foxbusiness.com.
Pentru că este dotată cu parașute, capsula concepută să transporte șapte persoane a aterizat în condiții de siguranță la aproape 30 de kilometri de Florida.
La simulare nu a participat niciun astronaut, singurii ocupanți ai navei fiind câteva „păpuși”.
Sistemul de catapultare este „primul de acest tip”, a declarat Marie Lewis, purtătoarea de cuvânt a NASA.
Reprezentanții NASA spun că testarea sistemului de catapultare este „ultima etapă”, înainte a-i permite companiei SpaceX să îi trimită pe Doug Hurley și Robert Behnken la bordul Stației Spațiale Internaționale.
Congratulations to the @NASA and @SpaceX team for a successful In-Flight Abort Test! This critical test puts us on the cusp of once again launching American astronauts on American rockets from American soil. Spacecraft recovery operations are underway. pic.twitter.com/5ZzEVesAJW— Jim Bridenstine (@JimBridenstine) January 19, 2020