SpaceX anunță că va lansa o misiune pe Lună plătită cu criptomoneda Dogecoin

Comentează

SpaceX, compania miliardarului Elon Musk, va lansa în 2022 un satelit către Lună, iar misiunea va fi plătită în totalitate cu criptomoneda Dogecoin, a anunţat duminică societatea canadiană Geometric Energy Corporation, care va conduce misiunea selenară, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Anunţul vine după ce Elon Musk, CEO Tesla și SpaceX, a promovat sâmbătă, la emisiunea umoristică „Saturday Night Live”, Dogecoin, despre care a spus că este o monedă virtuală creată în glumă, care a crescut în valoare după ce a susținut-o pe Twitter.

Potrivit companiei Calgary, satelitul, numit DOGE-1, va fi lansat la bordul unei rachete Falcon-9 a SpaceX în primul trimestru al anului 2022.

Satelitul are forma cubică, cântărește 40 de kilograme și va avea ca scop obţinerea „informaţiilor despre spaţiul selenar cu ajutorul senzorilor şi al camerelor de luat vederi de la bord”, a precizat compania.

„DOGE-1 Mission to the Moon” va fi „prima încărcătură comercială selenară din istorie plătită în totalitate cu Dogecoin”, a indicat Geometric Energy Corporation, fără a specifica valoarea tranzacţiei.

La rândul său, Tom Ochinero, vicepreşedintele departamentului de vânzări comerciale din cadrul SpaceX, a declarat: „Suntem încântaţi să lansăm DOGE-1 pe Lună. Misiunea va demonstra aplicarea criptomonedelor dincolo de orbita Pământului şi va pune bazele comerţului interplanetar!”.

Dogecoin a fost creată ca o glumă în 2013, dar acum are a patra capitalizare din lume, valorând 85 de miliarde de dolari, mai mult decât constructorii auto Ford (44,74 de miliarde de dolari) și General Motors (80 de miliarde de dolari).

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Vasile Iuga
20:11
Vasile Iuga, despre economia României: de ce avem potențial, dar ne blocăm la execuție
Familiile cu gemeni pierd sume considerabile din sprijinul financiar acordat de stat în comparație cu cele care au copii născuți succesiv
19:55
Mamele de gemeni din România, revoltate împotriva statului, care acordă ajutor redus pentru al doilea copil: „Nu există jumătate de foame”
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
18:03
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
17:47
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
Luca Niculescu, propunerea de premier a lui Nicușor Dan, este secretar de stat în MAE și coordonatorul aderării României la OCDE. Foto: Inquam Photos / George Călin
22:06
Un specialist în comunicare politică: „Sunt sceptic în ceea ce îl privește pe domnul Luca Niculescu”
Luca Niculescu, propunerea de premier a lui Nicușor Dan, este secretar de stat în MAE și coordonatorul aderării României la OCDE. Foto: Inquam Photos / George Călin
21:35
Luca Niculescu, prima reacție după desemnarea ca premier: „Nu pot promite miracole. România are nevoie de punți”
Ultimele știri
22:11
Ionel Bogdan, prima reacție din PNL după desemnarea lui Luca Niculescu: „Vom analiza programul și echipa”
22:04
Rusia a aruncat bombe ghidate peste Harkov și a omorât cinci oameni. Salvatorii caută victime sub dărâmături
22:01
Dominic Fritz a anunțat decizia USR pentru Guvernul lui Luca Niculescu, desemnat premier de Nicușor Dan
22:00
A călcat pe un capac de suc la cinema și și-a rupt piciorul. Suma incredibilă obținută în instanță de o femeie din Italia
TRENDING
21:02
Cine este Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat de Nicușor Dan în patru luni. Are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare
16:51
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
12:49
11 marinari au fost salvați și doi au murit după ce o navă cu cereale lovită de o dronă s-a scufundat în Marea Neagră, lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă
10:47
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
Piața imobiliară din Budva, una dintre cele mai cunoscute și căutate stațiuni turistice din Muntenegru, trece printr-o reconfigurare majoră. Sursă foto: Hepta.
21:01
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
muncitor-pavaj-curte
15:48
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
15:32
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
15:25
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Hotel Intercontinental din București
15:16
Un român a pus pe jar escrocii din toată Europa și cel mai bun a venit la București, ca să dea lovitura secolului
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
18:05
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
Termocentrala Turceni, cu un lac în față, turnurile uriașe pe fundal pe care iese fum și cerul albastru cu nori albi
17:22
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
O persoană care ține un portofel gol
17:02
Aproape jumătate dintre români se tem de sărăcie, iar îngrijorările lor sunt mult peste cele din Uniunea Europeană
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”