Premierul socialist al Spaniei anunță alegeri parlamentare anticipate în iulie, după înfrângerea din scrutinul local de duminică

Comentează

Sondajele realizate la nivel național și citate de publicația Politico arată că partidul premierului Pedro Sanchez se află cu șase puncte procentuale în urma conservatorilor din opoziție, câștigătorii alegerilor de ieri, scrie Politico.

Premierul spaniol, șeful Partidului Socialist Muncitoresc (PSOE), a cerut luni organizarea de alegeri parlamentare anticipate pe 23 iulie.

Scrutinul ar fi trebuit să aibă loc până la sfârșitul anului, iar analiștii prognozau că va fi programat în decembrie la finalul președinției spaniole a UE. Dar liderul socialist a decis să devanseze data după ce partidul său a suferit pierderi grele în întreaga țară, în alegerile locale de duminică.

„Deși alegerile de ieri au avut o dimensiune locală și regională, semnificația votului transmite un mesaj mai larg”, a declarat Sanchez, luni, într-un discurs televizat. „Cred că este necesar să răspundem și să depunem mandatul democratic voinței poporului”, a adăugat el, potrivit Reuters.

Asta înseamnă că scrutinul parlamentar va avea loc la doar trei săptămâni după ce Spania va prelua președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Alegerile desfășurate ieri pentru 12 din cele 17 parlamente regionale ale țării și în municipalități din întreaga țară au fost văzute ca un punct de referință pentru alegerile generale. Iar stânga nu s-a simțit deloc bine.

Partidul Popular (PP), de centru dreapta, a preluat controlul asupra regiunilor Aragón, Valencia și Insulele Baleare de la socialiști, deși va avea nevoie de sprijinul altor partide, probabil cel de extrema dreaptă Vox, pentru a le guverna.

PP a obținut de asemenea o victorie majoră în Sevilla, până acum controlată de PSOE, ca parte a unei treceri spre dreapta în regiunea sudică Andaluzia, precum și în orașul Valencia.

După cum era de așteptat, cel mai convingător rezultat al conservatorilor a fost în regiunea Madrid, unde președinta regiunii, Isabel Díaz Ayuso, și-a mărit numărul de locuri pentru a-și asigura o majoritate.

De asemenea, PP și-a consolidat controlul asupra primăriei Madridului, câștigând majoritatea absolută și acolo. În Madrid și în alte părți ale Spaniei, PP a profitat de eșecul partidului de centru-dreapta Ciudadanos, care a avut o noapte dezastruoasă și a fost aproape de a fi șters de pe harta electorală.

În vreme ce au arătat o performanță a PP, alegerile au sugerat totodată succesul extremei drepte. Vox și-a dublat voturile față de alegerile municipale din 2019 și este acum prezent în toate parlamentele regionale.

În schimb, partidul stângii radicale, Podemos, a suferit o înfrângere, inclusiv pierderea tuturor celor 10 reprezentanți ai săi în parlamentul regional de la Madrid. Podemos, care se află la guvernare alături de PSOE, suferă și în sondajele realizate la nivel național și se pregătește pentru un scrutin parlamentar cu potențial dureros, mai ales că este concurat pe spațiul său politic de o nouă alianță de stânga - SUMAR.

Cât despre PSOE, sondajele sintetizate de Politico sugerează că se află la șase puncte procentuale în urma PP. Dacă analizele se confirmă, comentatorii au subliniat că Spania ar putea fi guvernată din vară de conservatorii susținuți de extremiștii de dreapta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Vasile Iuga
20:11
Vasile Iuga, despre economia României: de ce avem potențial, dar ne blocăm la execuție
Familiile cu gemeni pierd sume considerabile din sprijinul financiar acordat de stat în comparație cu cele care au copii născuți succesiv
19:55
Mamele de gemeni din România, revoltate împotriva statului, care acordă ajutor redus pentru al doilea copil: „Nu există jumătate de foame”
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
18:03
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
17:47
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
George Simion, îmbrăcat într-un costum albastru, cămașă albă și cravată neagră, în Parlament, pe fundal blurat, pe 26 aprilie 2026
21:53
George Simion, atac la Luca Niculescu după desemnarea pentru funcția de premier: „E tot o marionetă.”
Luca Niculescu, propunerea de premier a lui Nicușor Dan, este secretar de stat în MAE și coordonatorul aderării României la OCDE. Foto: Inquam Photos / George Călin
22:06
Un specialist în comunicare politică: „Sunt sceptic în ceea ce îl privește pe domnul Luca Niculescu”
Ultimele știri
22:37
Super-El Niño se intensifică și poate aduce fenomene meteo extreme în întreaga lume. Ce ne așteaptă în 2027
22:11
Ionel Bogdan, prima reacție din PNL după desemnarea lui Luca Niculescu: „Vom analiza programul și echipa”
22:04
Rusia a aruncat bombe ghidate peste Harkov și a omorât cinci oameni. Salvatorii caută victime sub dărâmături
22:01
Dominic Fritz a anunțat decizia USR pentru Guvernul lui Luca Niculescu, desemnat premier de Nicușor Dan
TRENDING
21:02
Cine este Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat de Nicușor Dan în patru luni. Are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare
16:51
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
10:47
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
21:50
Horoscop 6 octombrie 2026. Taurii vor ca totul să se facă așa cum le convine lor, în special acasă, în familie
O femeie din Italia a obținut o sumă importantă drept despăgubiri după ce a alunecat pe un capac de suc într-o sală de cinema. Sursă foto: Getty Images.
22:00
A călcat pe un capac de suc la cinema și și-a rupt piciorul. Suma incredibilă obținută în instanță de o femeie din Italia
Piața imobiliară din Budva, una dintre cele mai cunoscute și căutate stațiuni turistice din Muntenegru, trece printr-o reconfigurare majoră. Sursă foto: Hepta.
21:01
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
muncitor-pavaj-curte
15:48
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
15:32
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
15:25
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
18:05
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
Termocentrala Turceni, cu un lac în față, turnurile uriașe pe fundal pe care iese fum și cerul albastru cu nori albi
17:22
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
O persoană care ține un portofel gol
17:02
Aproape jumătate dintre români se tem de sărăcie, iar îngrijorările lor sunt mult peste cele din Uniunea Europeană
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”