Spania va administra o singură doză de vaccin persoanelor sub 55 de ani care au avut deja Covid, a anunțat, vineri, Ministerul Sănătății din această țară, potrivit Hotnews, care citează Reuters.
„Durata imunității la virus după infectarea naturală nu este cunoscută, dar studiile arată că administrarea unei singure doze la aceste persoane crește imunitatea”, spun autoritățile spaniole.
Franța a anunțat și ea o măsură similară luna aceasta, în timp ce politicienii italieni dezbat însă dacă trebuie să urmeze și ei aceeași cale.
În Spania, autoritățile le-au recomandat celor care au trecut prin boală și nu au complicații majore de sănătate să aștepte șase luni de la diagnostic înainte de a se vaccina.
Circa 2,2 milioane de spanioli din grupurile prioritare au primit deja câte o doză de vaccin până joi, iar aproximativ 1,2 milioane din aceștia și pe cea de-a doua. Din grupele prioritare fac parte rezidenții și personalul azilelor, persoanele cu vârsta peste 80 de ani și medicii din prima linie.
Puțin peste 2% dintre spaniolii cărora li s-au oferit vaccinuri au refuzat imunizarea. În această statistică sunt incluse și persoanele care au refuzat vaccinarea din motive medicale.
Bilanțul total al cazurilor din Spania a ajuns, joi, la 3,18 milioane, iar rata deceselor la aproape 68.500.