Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Dolj spun că vaccinul antitetanos trebuie să existe în orice Unitate de Urgență.

„Trebuie știut că orice Unitate de Primiri Urgențe trebuie să aibă doze de vaccin antitetanos. Până în urmă cu șapte-opt ani, toate Urgențele primeau vaccinul gratuit de la Ministerul Sănătății. Acum fiecare unitate trebuie să îl achiziționeze singură“, a spus dr. Ștefan Popescu, purtător de cuvânt al DSP Dolj.

În fiecare lună, Unitatea de Primiri Urgențe ar avea nevoie de aproape 1500 de doze de ser antitetanic.

„În Urgență nu mai avem de foarte mult timp vaccinul antitetantos. Este foarte important acest vaccin pentru că în Urgență ajung foarte mulți pacienți cu plăgi, iar pentru toți cei ale căror plăgi au potențial tetanigen este nevoie de vaccin“, a explicat dr. Cristiana Geormăneanu, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Craiova, pentru Gazeta de Sud.

Dr. Luciana Rotaru, medic-șef la Unitatea de Primiri Urgenţe – SMURD Craiova, a susținut că „procedura de achiziție se face de către spital”, iar unitatea medicală a făcut solicitări pentru vaccinul antitetanos. Din cauza lipsurilor, două unități medicale au cerut vaccinul de la Spitalul Municipal „Filantropia” din Craiova, unde au fost doar 500 de doze pentru trei luni.

„Vaccinul se poate achiziționa. Noi am avut în 2016 și le-am spus și colegilor de la SJU Craiova, și celor de la Spitalul de Boli Infecțioase să trimită cazurile la noi, astfel încât oamenii să nu fie nevoiți să cumpere vaccinul din farmacii. Este destul de scump, în jur de 70 de lei, din câte știu. Noi am avut doze care ne-au ajuns până pe 31 decembrie. Am făcut comandă și acum așteptăm să ne vină alte doze“, a spus dr. Maria Fortofoiu, medic primar-șef Compartiment Primiri Urgențe al Spitalului Municipal „Filantropia“.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Spitalul Județean Craiova nu are vaccin antitetanos. Serul nu mai este administrat de aproape 10 ani la Spitalul de Boli Infecțioase

Cei care suferă tăieuri sau înțepături merg la Spitalul de Boli Infecțioase din Craiova pentru administrarea vaccinului antitetanos. Acolo, acest vaccin nu se mai face de aproape 10 ani.

„La noi nu se face vaccinul antitetanos de ani buni. Pacienții care ajung la noi sunt trimiși către SJU Craiova și de acolo, dacă este cazul, mai departe. Sunt destul de mulți pacienți care au nevoie de vaccinul antitetanos“, a declarat dr. Constantin Ecobici, purtător de cuvânt la Spitalul de Boli Infecțioase Craiova.

Serul antitenatic nu se găsește nici în cabinetul medicilor de familie sau în centrele de permanență.

„Acest vaccin este foarte important pentru că trebuie administrat obligatoriu. Face parte din recomandarea standard de intervenție în cazul în care întâlnim un pacient cu o plagă ce reprezintă risc tetanigen. Este de preferat să se intervină în primele șase ore, altfel acel pacient poate să fie la risc”, a explicat dr. Dumitra Gindrovel, medic de familie.

Vaccinul antitetanos este administrat pentru a preveni o infecție cu bacteria Clostridium tetanii, care se găsește în pământ. Potrivit medicilor, tetanosul se manifestă prin contractura puternică a întregii musculaturi, având urmări grave precum rupturile musculare, fracturile osoase și, în cele mai grave cazuri, oprirea respirației și chiar moarte.

Marcel Ciolacu a publicat pe TikTok facturile pentru zborurile la Nisa: „Nu este nici prima, nici ultima greșeală a mea” | VIDEO
Recomandări
Marcel Ciolacu a publicat pe TikTok facturile pentru zborurile la Nisa: „Nu este nici prima, nici ultima greșeală a mea” | VIDEO

În 2016, o femeie din comuna doljeană Verbița a murit de tetanos, după ce a avut o rană infectată mai multe zile. Medicii susțin că a fost vorba despre un caz rar în condițiile în care există forme de protecție.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Panică la Poarta Albă, unde elicea unei eoliene risca să fie desprinsă de vântul puternic în curtea unui azil. Zeci de bătrâni au fost evacuaţi
Observatornews.ro
Panică la Poarta Albă, unde elicea unei eoliene risca să fie desprinsă de vântul puternic în curtea unui azil. Zeci de bătrâni au fost evacuaţi
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI