Nu mai puţin de 1.650 de medici au beneficiat de sponsorizări de la companiile producătoare de pastile, primind astfel sume ajung şi la câteva zeci de mii de euro. În schimbul acestor, medicii primesc excursii mai mult sau mai puțin exotice la conferințe pe sănătate. Aceste contracte, între medici şi companiile de medicamente, nasc însă suspiciuni asupra prescripțiilor medicilor oferite bolnavilor.  Altfel spus, există posibilitatea ca medicii să recomande pacienţilor anumite medicamente doar pentru că au „înţelegeri” cu firma producătoare.

UITE CÂȚI BANI A LUAT MEDICUL TĂU!

În cazul în care doriţi să aflaţi dacă un anumit medic beneficiază de astfel de sponsorizări, paşii pe care trebuie să îi urmaţi sunt foarte simpli. Pe site-ul datavizuri.blogspot.ro puteţi introduce numele medicului respectiv, în căsuţa din dreapta, iar în câteva secunde se va afişa numărul contractelor semnate de respectivul cadru medical, dar şi sumele obţinute din sponsorizări.

Click pe poză!

sposorizari medici

Ce medici au primit cele mai mari sume, din sponsorizări

Printre cei mai cunoscuţi medici care au beneficiat de sponsorizări îl întâlnim pe Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”. Acesta a primit anul trecut 141.433 de lei de la șase companii de profil (Abbve, Atellas Pharma, Bristol-Myers Squibb, Gilead Science Europe Ltd, Johnson&Johnson, Merck Sharp Dohme și Pfeizer). La acestă sumă, tot în familia Streinu-Cercel au mai ajuns sponsorizări de 134.582 de lei, de la aceleași companii, primite însă de fiica sa, Anca Streinu-Cercel.

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV
Recomandări
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

Dumitru Lupuliasa, Președinte al Colegiului Farmaciștilor, a fost “ajutat” cu 210.867 de lei de la 20 de firme de profil.

Dragoș Vinereanu, prorector la UMF „Carol Davila”, a primit 102.320 de lei de la șapte producători (Astrazeneca Pharma, Bayer, Boehringer Ingelheim, Gedeon Richter, Novartis Pharma Services). Irinel Popescu, unul dintre cei mai cunoscuți chirurgi, a declarat sponsorizări de doar 10.391 de lei de la Astellas Pharma și Sofmedica.

Dan Prelipceanu, probabil cel mai cunoscut psihiatru de la Spitalul “Obregia” din București a primit 18.168 de lei.

 

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Mărturia unui tânăr vizat de triplul asasinat pus la cale de avocata din Ilfov: "Familiile noastre sunt șocate și îngrozite"
Observatornews.ro
Mărturia unui tânăr vizat de triplul asasinat pus la cale de avocata din Ilfov: "Familiile noastre sunt șocate și îngrozite"
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI