Statul australian Victoria intră din nou în carantină, după apariţia unui focar cu varianta indiană a COVID-19

Comentează

Statul Victoria, fostul epicentru de COVID-19 din Australia, intră din nou în lockdown timp de o săptămână, începând de joi noapte, 27 mai. De data asta, carantina a fost impusă din cauza apariţiei mai multor cazuri de infectare cu tulpina indiană, relatează Mediafax, care citează Reuters.

Astfel, cei şapte milioane de rezidenţi vor avea voie să-şi părăsească locuinţele doar pentru treburi esenţiale.

În timpul carantinei, care va începe joi, ora locală 23.59, până în 3 iunie, oamenii vor putea să-şi părăsească locuinţele doar a merge la muncă, la medic, la cumpărături, pentru a face exerciţii fizice şi pentru a merge la vaccinare anti-COVID-19.

Peste 10.000 de contacţi primari şi secundari vor fi testați şi se vor autoizola.

Numărul nou de infecţii, detectate în Melbourne la începutul acestei săptămâni, a ajuns la 26, după ce 12 cazuri noi au fost descoperite în ultimele ore.

În total, Australia a ajuns să aibă peste 150 de zone expuse la virus, care s-ar putea transforma în focare.

Mai mulţi contacţi ai persoanelor infectate au mers în locuri aglomerate, inclusiv pe stadioane sau în mall-uri. Astfel, există îngrijorarea că se va produce o creştere mare de cazuri, cu doar câteva zile înainte de sezonul rece.

„Ne confruntăm cu o variantă foarte infecţioasă a virusului, o variantă care provoacă îngrijorare și care se răspândeşte mai repede decât orice variantă înregistrată în trecut”, a spus premierul interimar al statului Victoria, James Merlino.

„Dacă nu se întâmplă ceva drastic, tulpina indiană va deveni de necontrolat”, a mai precizat acesta.

Celelalte state din Australia au impus reguli mai dure de intrare în zonele lor pentru călătorii care vin din Victoria.

Australia de Vest şi Tasmania nu mai permit rezidenţilor din Victoria să intre în statele lor. De asemenea, aceeaşi măsură a fost luată şi în Australia de Sud.

În ceea ce priveşte călătorii din Victoria care ajung în Teritoriul de Nord şi Queensland, aceştia trebuie să stea în carantină timp de două săptămâni.

Carantina vine la doar câteva zile după ce autorităţile au reinstalat unele măsuri de protecţie pentru Melbourne, limitând dimensiunea adunărilor şi reintroducând obligativitatea purtării măştilor în toate spaţiile închise, până în data de 4 iunie.

Oficialii au descoperit că focarul din Victoria a pornit de la un călător infectat cu varianta indiană a coronavirusului, deşi, în continuare, modul în care s-a transmis virusul este neclar.

Bărbatul din Victoria a fost testat negativ pentru COVID-19, după o perioadă de carantină în Australia de Sud, a zburat în Melbourne, însă a fost confirmat cu coronavirus la doar şase zile după ce a ajuns.

Victoria s-a confruntat cu una dintre cele mai stricte şi mai lungi perioade de carantină, anul trecut, pentru a face faţă unui al doilea val de COVID-19 care a omorât peste 800 de persoane, reprezentând 90% din numărul total de decese din Australia, de la începutul pandemiei.

Anchetele epidemiologice, carantina şi distanţarea socială au ajutat Australia să-şi menţină cazurile de COVID-19 la un număr relativ mic, cu doar 30.000 de cazuri şi 910 decese, de la începutul pandemiei şi până în prezent.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Termocentrala Turceni, cu un lac în față, turnurile uriașe pe fundal pe care iese fum și cerul albastru cu nori albi
17:22
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
18:03
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
17:47
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
18:03
Kelemen Hunor spune că UDMR nu va face parte din următorul Guvern „aproape 100%”, dar „putem susţine un guvern în jurul PSD”
Ilie Bolojan este premierul României din 23 iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
16:06
Ilie Bolojan, după consultările cu Nicușor Dan de la Cotroceni: „Dacă PSD va fi în guvernare, PNL va intra în opoziție”
Ultimele știri
18:44
Dacia oprește temporar producția de Duster și Bigster. Vânzările au scăzut, iar ritmul de fabricație e mai mic cu o treime
18:22
Au furat carburant de 7.000 de euro, de la o firmă cu TIR-uri din Franța: „Am fost transformat în benzinărie gratuită”
18:07
După ce un cercetător din Rusia ar fi murit din cauza ciumei pneumonice, aproape 200 de oameni au fost internați în spital. SUA monitorizează situația
18:05
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
TRENDING
16:51
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
12:49
11 marinari au fost salvați și doi au murit după ce o navă cu cereale lovită de o dronă s-a scufundat în Marea Neagră, lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă
LiveText
07:05
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Ce variante are pe masă
10:47
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
muncitor-pavaj-curte
15:48
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
15:32
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
15:25
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Hotel Intercontinental din București
15:16
Un român a pus pe jar escrocii din toată Europa și cel mai bun a venit la București, ca să dea lovitura secolului
Sfinții Trei Ierarhi
12:15
Se spală rufe când este cruce neagră? Ce înseamnă sărbătoarea cu cruce neagră
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
O persoană care ține un portofel gol
17:02
Aproape jumătate dintre români se tem de sărăcie, iar îngrijorările lor sunt mult peste cele din Uniunea Europeană
consiliul local iasi (2) copy
Analiză
17:00
Blocaj imobiliar fără precedent în România: războiul politic paralizează proiecte cu mii de apartamente la Iași
O rețea de stâlpi de curent electric
16:19
De ce în România curentul este de 8 ori mai ieftin la prânz decât seara: șeful ANRE explică de ce avem nevoie urgentă de baterii de stocare
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
16:01
Trecutul secret al Stegarului Dac, arestat pentru ultraj: legătura lui Cezar Avrămuță cu cel puțin 16 firme și un offshore din Delaware și milioanele din conturi
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”