Întâlnirea dintre preşedintele american şi omologul său rus din Alaska a dus la un acord privind „garanţii de securitate solide” pentru Ucraina, conform declaraţiilor lui Steve Witkoff, emisarul special al lui Donald Trump, pentru postul de televiziune CNN.
Witkoff a subliniat importanța acestor garanţii, afirmând că ele pot „să schimbe datele problemei”.
El a menţionat că Rusia a făcut concesii teritoriale în cele cinci regiuni ucrainene vizate.
„Ruşii au făcut unele concesii la masa de negocieri (din Alaska, vineri) privind toate cele cinci regiuni (din estul Ucrainei). A avut loc o importantă discuţie asupra regiunii Doneţk şi a ceea ce se va întâmpla acolo”, a declarat Witkoff pentru CNN.
Pentru întâlnirea de luni de la Casa Albă, care va reuni preşedintele american, omologul său ucrainean şi lideri europeni, Witkoff şi-a exprimat optimismul. El speră că se va ajunge la un consens.
„Sunt optimist cu privire la faptul că vom avea luni o reuniune productivă, că vom ajunge la un veritabil consens, că ne vom putea întoarce către ruşi şi vom putea face să avanseze acest acord de pace şi îl vom putea încheia”, a mai afirmat Witkoff pentru CNN.