Bărbatul suspectat că a lansat un atac armat asupra polițiștilor la Dallas, ucigând cinci dintre ei și rănind alți șapte și doi civili, a fost identificat vineri de media americane ca fiind Micah Johnson.
Acesta avea 25 de ani și trăia la Mesquite, suburbie a orașului Dallas, potrivit CBS News și era un fost soldat al armatei SUA. Potrivit anchetatorilor, lunetistul care a produs cel mai sângeros atentat asupra polițiștilor de la cele din 2001 a acționat singur. După zeci de ore de audiat martori și suspecți, oamenii legii au ajuns la concluzia că Micah Johnson a pus la cale planul cu mult timp înainte și că a acționat singur, deși inițial, fusesera reținuți și alți 3 suspecți.
Poliția din Dallas a anunțat că în locuința cestuia au fost găsite materiale folosite la construirea bombelor artizanale, arme, muniție, dar și un jurnal cu tactici de luptă, însă acesta nu avea nici o legătură cu vreo rețea teroristă. După ce a fost înconjurat de polițiști într-un garaj, acesta a continuat să tragă asupra oamenilor legii, însă, în cele din urmă, el a fost ucis după ce poliția a detonat o bomba lângă atacator, cu ajutorul unui robot folosit de geniști, de obicei, pentru dezamorsarea bombelor.
Înainte să moară acesta a strigat că a vrut să omoară polițiștii albi, fiind supărat pe evenimentele din ultima săptămână, când doi bărbați de culoare au fost împușcați mortal de către oamenii legii din Louisiana și Minnesota.
Casa Albă a informată că Micah a fost un rezervist în armata terestră americană, cu desfășurare mai ales în Afganistan. El făcut parte din armata desfășurata în Afganistan din noiembrie 2013 până în iulie 2014, fiind soldat, specializat în zidărie și tâmplărie.
Dallas a fost joi noaptea scena unui atac coordonat soldat cu moartea a cinci polițiști și rănirea a altor șapte și a doi civili, în cursul unei manifestații de comemorare a americanilor de culoare uciși de polițiști în SUA.
Recomandări
Browserul Google Chrome valorează 20 de miliarde de dolari. Gigantul american ar putea fi forțat de justiție să îl vândă