Chen Si, un bărbat de 46 de ani din China, este considerat un adevărat înger, pentru că de 13 ani acesta își petrece fiecare weekend și fiecare vacanță pe podul de pe râul Yangtze din Nanjing, China, locul preferat al sinucigașilor din întreaga lume, unde convinge oamenii să nu-și mai pună capăt zilelor.Până acum a salvat peste 300 de oameni.
Mulți oameni care vin să se sinucidă pe podul de pe râul Yangtze nu sunt din orașul Nanjing, ci sunt migranți muncitori care trăiesc departe de casele lor. Chen susține că se apropie de oameni și vorbește cu ei, convingându-i să nu sară de pe pod și face acest lucru pentru că știe ce simt acei oameni în momentele lor de disperare. Și asta, pentru că și el a fost odată ca ei, un migrant dezamăgit de viața lui, care trăia departe de familia lui. Însă, a avut noroc să dea peste un bătrân care i-a oferit un sfat optimist și l-a ajutat să privească viața într-un mod pozitiv.
Salvează oameni din anul 2003
Din păcate, la scurt timp după ce l-a întâlnit pe acest om înțelept, bătrânul a murit după ce s-a supărat și nu a mai vrut să mănânce din cauza că fiii lui au început să se certe pe averea lor. Însă, această tragedie l-a inspirat pe Chen să ajute oamenii care se confruntă cu probleme și să-i facă să înțeleagă că viața merită trăită. El a regretat toată viața că nu s-a dus să îl viziteze mai des pe bătrân, cât acesta a mai fost în viață și să îl convingă să se hrănească pentru a rămâne în viață. Așadar, din acel moment, din 2003, în fiecare weekend, Chen merge câte 25 de kilometri de la casa lui la podul Yangtze, unde stă și patrulează ore în șir, pe jos sau pe scooter, pentru a observa oamenii care vor să-și încheie socotelile cu viața și vor să se arunce în râu.
Viața lui a devenit subiect de film
El acordă o importanță deosebită, în special, oamenilor care vin acolo singuri și privesc în jos la apă. Acesta susține că a devenit expert în a depista oamenii care au de gând să se sinucidă. „Sunt foarte ușor de recunoscut”, spune acesta. Chen declară că fiecare intervenție de a lui diferă în funcție de situație. Pe cei care îi vede că stau încă și se gândesc dacă se sară sau nu, construindu-și curajul de care au nevoie, se apropie de ei și le vorbește încet, ca un terapeut, sperând să le schimbe gândirea. Însă, de multe ori e nevoie să devină agresiv, când aceștia nu vor să-l asculte și tot încearcă să-și ducă planul la capăt.
Deși de multe ori este rănit, lovit și înjurat de persoanele pe care le salvează, Chen nu are de gând să renunțe la misiunea sa, reușind să salveze până acum peste 300 de oameni. Drept urmare, el a devenit cunoscut în întreaga lume drept „îngerul din Nanjing”, iar viața lui a devenit din 2015 si subiect de film, pelicula fiind recompensată cu numeroase premii.