Cel mai puternic seism din 2016, în Italia, s-a produs la 24 august 2016 și a avut o magnitudine de 6,2 grade. Acesta a avut loc în jurul orei 01.30 GMT, în centrul Italiei, lângă Perugia, la 110 km nord-est de Roma, la o adâncime de 4,2 kilometri, fiind urmat de câteva zeci de replici mai mari de trei grade. Șocul a fost resimțit până la Roma.

Cutremurul s-a soldat cu 281 de morți, 388 de răniți și numeroase clădiri prăbușite în zona centrală. Cele mai afectate orașe au fost Accumoli, Amatrice, Posta și Arquata del Tronto, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor, Luca Cari. În urma acestui seism, au murit și 11 cetățeni români.

Prezentăm în cele ce urmează principalele cutremure produse în Italia în perioada 1980-2016.

26 octombrie 2016 — O serie de patru seisme, dintre care unul de 6,1 grade și altul de 5,4 grade, au zguduit centrul Italiei, la 26 octombrie 2016. Cutremurele au avut loc la aproximativ două ore distanță unul de altul și au provocat rănirea mai multor persoane și prăbușirea unor clădiri vechi, inclusiv a câtorva biserici istorice aflate în zonele rurale. Primul seism s-a produs la ora 17.10 GMT și s-a simțit inclusiv în capitala țării, Roma. Acesta a avut magnitudinea de 5,4 și a fost înregistrat la o adâncime de 9 kilometri în zona Macerata, în Marche și Umbria. Cel mai mare dintre ele, cu magnitudinea 6,1, a lovit centrul Italiei la ora 19.18 GMT. Epicentrul seismelor a fost localizat în apropierea orașului Castelsantangelo sul Nera din regiunea Marche.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Candidatul cel mai bine pregătit și cel mai slab pregătit
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Candidatul cel mai bine pregătit și cel mai slab pregătit

21 iulie 2013 — Un cutremur cu magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter a avut loc în regiunea Marche din centrul Peninsulei, la ora locală 1.32 GMT, la o adâncime de 8,4 kilometri, cu epicentrul în zona seismică Monte Conero, între provinciile Ancona și Macerata. Nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.

29 mai 2012 — Un seism cu magnitudinea de 5,8 grade pe scara Richter a zguduit regiunea Emilia-Romagna, soldându-se cu 19 morți și cu 350 de răniți. 8.000 de persoane au fost evacuate. Seismul s-a produs la ora 7.02 GMT, la o adâncime de 9,6 kilometri, la 40 de kilometri de Bologna și 70 de kilometri de Verona.

20 mai 2012 — Un cutremur cu magnitudinea de 5,9 grade s-a produs la ora 13.18 GMT, în nord-estul țării, între Modena și Ferrara, și s-a soldat cu șase morți, 50 de răniți și importante pierderi în patrimoniului cultural al regiunii.

6 aprilie 2009 — Un violent cutremur cu magnitudinea 5,8 grade pe scara Richter a lovit centrul Italiei, soldându-se cu peste 300 de morți și mii de refugiați. L’Aquila, capitala provinciei cu același nume și a regiunii Abruzzo, a fost cel mai afectat oraș. Seismul, care a provocat pierderi materiale de miliarde de euro, a traumatizat Italia.

Toate taxele care ar putea crește în 2025. Scumpiri pe bandă, din cauza pomenilor guvernamentale
Recomandări
Toate taxele care ar putea crește în 2025. Scumpiri pe bandă, din cauza pomenilor guvernamentale

31 octombrie 2002 — 30 de persoane au fost ucise de un violent cutremur, de 5,4 grade pe scara Richter, și alte șaizeci au fost rănite, în localitatea San Giuliano di Puglia (centru-est). La o școală al cărei acoperiș s-a prăbușit, au murit 27 de copii și un cadru didactic.

26 septembrie 1997 — Două seisme de 5,7 și 6 grade pe scara momentului s-au produs la ora 0.33 GMT, respectiv 9.40 GMT, în regiunile Umbria-Marche, lăsând în urmă 12 morți, peste 110 răniți și 38.000 de persoane fără adăpost. Seismul a devastat mai multe localități de munte și a afectat clădiri istorice, printre care Bazilica Sfântul Francisc de Assisi, unde patru persoane și-au pierdut viața în urma prăbușirii unei bolți.

13 decembrie 1990 — Un seism de 5,1 grade pe scara momentului a lovit Sicilia, între Catania și Ragusa, ucigând 19 persoane și rănind alte 200.

23 noiembrie 1980 — Un puternic seism de 6,9 grade pe scara momentului a lovit regiunile Campania și Basilicata, la ora 17.34 GMT, lăsând în urmă 2.916 morți și 20.000 de răniți.

Cutremurele care au ucis cele mai multe persoane în Italia au fost cel din 28 decembrie 1908, produs în Strâmtoarea Messina și soldat cu aproximativ 95.000 de morți, și cel din 13 ianuarie 1915, soldat cu 30.000 de morți, în regiunea Abruzzo.

Laura Crișan, fiica afaceristului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, pusă în libertate, alături de ceilalți doi suspecți
Recomandări
Laura Crișan, fiica afaceristului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, pusă în libertate, alături de ceilalți doi suspecți

Citește și: Cutremur în Italia. Seismul a avut 6.5 grade. Două biserici s-au prăbușit în timpul slujbei – imagini LIVE

La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Germania afirmă că desfăşurarea de trupe nord-coreene în Ucraina reprezintă o "escaladare clară". Coreea de Nord reacționează
Știrileprotv.ro
Germania afirmă că desfăşurarea de trupe nord-coreene în Ucraina reprezintă o "escaladare clară". Coreea de Nord reacționează
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Ce e bine să pui în butoiul cu varză murată ca frunzele să nu se înmoaie și să fie tari toată iarna. Este un ingredient secret al gospodinelor din zona Banatului
FANATIK.RO
Ce e bine să pui în butoiul cu varză murată ca frunzele să nu se înmoaie și să fie tari toată iarna. Este un ingredient secret al gospodinelor din zona Banatului
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
GSP.RO
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
Acestea sunt țările care au cel mai mult aur din lume. Au de peste 30 de ori mai multe tone decât România
FANATIK.RO
Acestea sunt țările care au cel mai mult aur din lume. Au de peste 30 de ori mai multe tone decât România
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Unica.ro
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Ora de iarnă 2024. Când ar putea renunţa România la sistem, aşa cum au făcut-o alte state
Observatornews.ro
Ora de iarnă 2024. Când ar putea renunţa România la sistem, aşa cum au făcut-o alte state
Horoscop 26 octombrie 2024. Berbecii au energie cât cuprinde, dar vor avea nevoie și de înțelepciune pentru a o folosi în scopuri benefice
HOROSCOP
Horoscop 26 octombrie 2024. Berbecii au energie cât cuprinde, dar vor avea nevoie și de înțelepciune pentru a o folosi în scopuri benefice

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI