Totul a început, în urmă cu un an, când Korkmaz s-a întors în orașul natal Babaeski, pentru a-și vizita familia și a fost îngrozit când a văzut în ce condiții precare trăiesc câinii de aici.
Astfel, Gökçer, un mare iubitor de animale, a renunțat, fără să stea pe gânduri, la Universitatea Akdeniz din Antalya, unde studia turismul, s-a stabilit înapoi în Babaeski și a început să aibă grijă de sărmanele patrupede. El a renunțat la tot ce avea și și-a dedicat tot timpul său acestora.
Tânărul a luat în casa sa, unde locuiește cu mama lui, nu mai puțin de 50 de câini bolnavi și răniți ca să îi îngrijească. Mai mult, el a creat și un adăpost pentru animale, unde a dus peste 500 de patrupezi și pisici.
Gökçer a fost nevoit să contruiască adăpostul din materiale găsite la gunoaie pentru a le oferi animalelor o casă pe timp de iarnă, întrucât atunci când a solicitat autorităților să facă o astfel de construcție, i-au spus să mai aștepte un an.
Pentru a-i hrăni el merge zilnic câte 15 kilometri cu motocicleta și își petrece întreaga zi alergând după mâncarea donată de oameni. ”În primul rând, școala ar trebui să învețe un copil să devină o persoană bună. Învățăm despre războiaie, dar nu ne spun că nu sunt bune. Ne învață despre natură, dar nu ne spun cum să o iubim și cum să o protejăm”, spune bărbatul, precizând că orele de la școală sunt făcute pentru a memora informații care să ne transforme în roboți cu profesie. Mai mult, colegii de facultate ai tânărului a lansat pe facebook o campanie pentru a-l ajuta în demersul său.