UPDATE 08.45: Numărul victimelor în urma accidentului de la Șindrilița a ajuns la doi morți și un rănit, anunță ISU București.
Potrivit echipajelor de intervenție, în accident au fost implicate cinci autoturisme în care se aflau şapte persoane. Doi bărbaţi cu vârste de 40 şi 50 de ani au decedat și o persoană rănită a fost transportată la spitalul Sf. Pantelimon. Alte patru persoane au refuzat transportul la spital.
Conform ISU, în acest caz au acţionat 3 ambulanţe SMURD, o autospecială de stingere şi un echipaj de descarcerare.
Potrivit unei informări a poliției, ”circulația rutieră pe DN2 este îngreunată din cauza unui accident rutier produs în localitatea Șindrilița, județul Ilfov, la kilometrul 23, pe sensul de mers București-Urziceni, în care au fost implicate 4 autoturisme”.
Accidentul s-a produs după ce șoferul primului autoturism a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și s-a lovit frontală cu cel de-al doilea, acesta lovind apoi din impact alte două autoturisme. În urma incidentului, o persoană a decedat.
Sensul de mers București-Urziceni a fost închis și se circulă pe banda de urgență a sensului opus.
Citește și: Cântăreața de muzică populară Elena Epure a murit într-un accident de mașină. Avea doar 33 de ani
Foto: Facebook/Alex Pupaza
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro