Concret, parlamentarii vor să inițieze o lege sau să ceară Guvernului să emită un act normativ, o Ordonanță de Urgență, prin care proprietarii localurilor în care se organizează, nunți, botezuri, cumetrii sau alte petreceri unde particpă multă lume, să plătească o taxă pentru fiecare meniu pus la masă.
Banii ar urma să se ducă direct către Ministerul Culturii la Direcția Patrimoniu Național. Cu acești bani vor fi reabilitate monumentele și alte obiecte de patrimoniu. Aleșii spun că în acest fel s-ar face și mai puțină evaziune fiscală, întrucât mulți patroni nu declară corect consumația pe care au pus-o la dispoziția participanților.
„Ar fi o soluție! La toate aceste tipuri de petreceri participă sute de oameni, iar de multe ori, patronii declară mult mai puține meniuri decât au fost în realitate, deci fac evaziune fiscală. Cred că am putea reduce puțin evaziunea fiscală, am aduce niște bani pentru a conserva și reabilita obiectele de patrimoniu, dacă după fiecare petrecere organizatorul ar plăti maxim un leu pentru fiecare meniu pe care l-a servit invitaților”, a spus pentru Libertatea un senator,membru al Comisie UNESCO din Parlamentul României.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
FANATIK.RO
Satul din România considerat ca fiind unul dintre cele mai frumoase din lume. Turiștii străini s-au îndrăgostit de peisajele din zonă și revin aici cu mare drag
GSP.RO
Daniel Bîrligea s-a bucurat alături de iubită, după victoria din Liga Națiunilor. Moment emoționant la finalul meciului
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Observatornews.ro
Accidentul din Panciu a fost filmat. Alexandra şi Gabriel au murit carbonizaţi în maşină, la doar 17 şi 21 de ani
HOROSCOP
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas