Dacă merge ca la carte, un șofer băut sau chiar drogat, de exemplu, poate scăpa de polițiștii locali care nu-l pot opri în trafic fără un motiv bine întemeiat. Dacă însă respectivul conducător auto oprește într-un loc în care nu ar avea ce să caute cu mașina și este observat de organul de control al primăriei, acesta este pasibil de amendă. Și asta pentru că legea 155 / 2010 prevede că polițiștii locali pot amenda un șofer doar dacă a oprit sau a staționat neregulamentar, dacă a intrat pe drumuri marcate cu indicatorul ”acces interzis” sau dacă gabaritul autoturismului impus pe anumite sectoare de drum a fost nerespectat.
În cazul infracțiunilor, singurii care pot interveni sunt polițiștii de la Brigada Rutieră, care pot continua cercetările ce pot îmbrăca forme penale.
”Dacă șoferul nu a încălcat nici una dintre puținele reguli care vizează atribuțiile polițiștilor locali, aceștia nu au dreptul să-l oprească în trafic. Excludem cazurile speciale în care se colaborează cu alte structuri și este nevoie și de intervenția acestora. Polițiștii locali nu au voie să rețină actele, ci doar să le ceară explicând șoferului ce a greșit, nu au voie să constate dacă un conducător auto e băut. Pot să ceară sprijin dacă au vreun dubiu reținându-l pe șofer doar prin diverse tertipuri”, ne-au explicat surse judiciare.
Mii de șoferi și sute de pietoni au fost amendați
În aceste condiții, polițiștii locali nu iartă nimic din ce le-a rămas. An de an, amendează mii de șoferi care fie au oprit aiurea, fie au intrat cu autoturismele pe ”interzis”, fie mașinile lor erau prea grele pentru drumul pe care se aflau. Nici pietonii care au traversat prin locuri nepermise nu au scăpat de pedepse financiare. În primele zece luni ale lui 2016, 6981 de conducători au au băgat mâna în buzunar pentru a plăti pentru diverse încălcări ale Codului Rutier, iar în 2015 numărul acestora a fost de 8317. La aceste contravenții se adaugă și câteva sute de pietoni care cu ”călcat” strâmb. Cifrele reprezintă amenzile date la regimul rutier constatate doar de agenții primăriei de la Direcția Generală a Poliției Locale a Municipiului București. Surse din primărie vorbesc de statistici asemănătoare și în cazul celor șase sectoare ale Capitalei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro