Olteanul are o poveste impresionantă de viață, în care se combină cuvinte precum suferinţă, exil şi nobleţe. Mihai Ion Giuran s-a născut la Piatra-Olt în 1930, dar a urmat cursurile Universității din Iași, fiind apoi, la terminarea studiilor, încadrat profesor la Liceul „Radu Greceanu” Slatina, notează Gazeta Nouă. A avut însă o viaţă grea, trecând timp de 14 ani prin puşcăriile comuniste, reușind cu greu, și cu sprijinul prietenilor săi englezi şi americani, să plece la Londra.

„În 1977 eram în pericol să fiu rearestat. Eu am ţinut corespondenţa cu un englez şi cu alţi prieteni americani care m-au ajutat să plec din ţară. Securitatea a aprobat în cele din urmă plecarea mea la Londra, unde am lucrat 18 ani, o perioadă foarte lungă am predat engleza. De aici îmi vine pensia”, spune profesorul de engleză.

Ororile pe care le-a trăit în temnițele comuniste l-au convins că, atunci când va putea, este bine să ajute, mai ales că nu a reușit să își îmntemeieze o familie și să aibă urmași.

Mihai Giuran a revenit în România la 3 ani după Revoluție, aflând ulterior, studiind arhivele CNSAS, că avea 23 de dosare de câte 500 de pagini din perioada petrecută la Londra.

A donat 350 de volume Bibliotecii Județene

Printre actele sale de caritate se numără ajutorul acordat în 2002 Bibliotecii Judeţeane „Ion Minulescu”, unde a fost înfiinţată o secţie de limbă engleză, prilej cu care a donat peste 350 de volume.

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”
Recomandări
De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

„Am ajutat la crearea unei biblioteci de limba engleză. La început am dat cele mai importante 350 de volume, apoi am cărat de la Londra tot timpul cărţi. Am donat cele mai bune dicţionare, cărţi de literatură universală şi altele”, a spus profesorul de engleză.

Acum, pentru că nu are copii, a vrut să facă un gest de nobleţe față de sute de bebeluşi olteni ce se nasc înainte de termen și astfel aceștia să fie salvaţi şi îngrijiţi corespunzător chiar la Slatina. Olteanul a donat două incubatoare Secţiei de Neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, valoarea acestora fiind de 21.000 de euro.

„Este minunat să poţi salva copii. Se spune că suntem ţara cu o mare mortalitate în rândul nou-născuţilor. Oamenii cu bani ar trebui ca şi ei să facă astfel de gesturi. Îmi place să fac bine şi am căutat să fac bine. Dacă donezi copiilor, faci un lucru sfânt, nobil”, a spus Mihai Giuran.

donator 2

„Am primit două incubatoare extrem de utile în special pentru prematuri sau pentru nou-născuţii cu probleme. Cele două aparate au costat 21.000 euro, întreaga sumă fiind suportată de domnul profesor. Este un gest de nobleţe şi îi mulţumim”, a spus medicul Lucica Alexe, şeful secţiei destinată bebeluşilor.

Vrei să ajuți și cu copiii? Orice gest contează!

La începutul lunii august,  ziarul Libertatea a lansat campania umanitară ”Sânge din sângele tău”, pentru a veni în ajutorul pacienților care au nevoie de transfuzii de sânge. Este știut faptul că, an de an, în lunile de vară, spitalele din România se confruntă cu crize acute de sânge. Numărul donatorilor este în această perioadă într-o continuă scădere.

Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv
Recomandări
Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv

Tocmai din acest motiv, Libertatea trage un semnal de alarmă, îndemnându-i pe români să-și facă curaj și să meargă să doneze sânge pentru cei aflați în mare suferință. În cadrul campaniei a fost lansată și o pagină de Facebook, unde orice român care are nevoie de sânge sau cunoaște o persoană care necesită transfuzii, poate lăsa un mesaj de ajutor.

Putem fi mai buni și, mai important decât atât, putem salva o viață. Orice urmă de îndoială poate fi ușor spulberată doar la gândul că, într-o zi, și tu poți avea nevoie de sânge. Donează!

Sursa foto: Gazeta Nouă

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Viva.ro
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele mai sigure locuri de pe planetă, în cazul izbucnirii unui război nuclear. Aici, omenirea ar fi siguranță
FANATIK.RO
Cele mai sigure locuri de pe planetă, în cazul izbucnirii unui război nuclear. Aici, omenirea ar fi siguranță
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI