Incident cutremurător la Timișoara. O tânără însărcinată în luna a șaptea a fost la un pas de moarte, după ce a fost lovită în cap de o bucată de tencuială desprinsă de pe o clădire din centrul orașului, potrivit tion.ro
Tânăra, în vârstă de 21 de ani, se ducea marți seară la cursurile unei școli postliceale. Dintr-odată, a fost lovită cu putere de un obiect uriaș deprins de pe partea superioară a unei clădiri. Femeia a leșinat imediat, iar oamenii, care se plimbau în zonă, i-au acordat primul ajutor pentru că au văzut că este însărcinată.
Gravidă, în pericol
Ea a fost transportată de urgență cu ambulanța la spital. A fost investigată imediat pentru că lovitura puternică ar fi putut să pună în pericol viața pruncului din pântece. Tânăra a fost diagnosticată de medici cu un traumatism cranian. Doar șansa a făcut să nu fie rănită în zona abdomenului.
Între timp, polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Potrivit anchetatorilor, în centrul Timișoarei sunt mii de astfel de clădiri. Fațadele acestora sunt vechi și pot pune în pericol viața trecătorilor.
În ultimele luni, sute de proprietari au fost sancționați deoarece nu și-au reabilitate imobilele. Cei care nu se îngrijesc de fațadele clădirilor riscă amenzi de până la opt mii de lei.