Antochi Pavel, un bărbat în vârstă de 34 de ani din județul Iași, a fost arestat după jumătate de an de când primise o condamnare de patru ani de închisoare, pentru furturi. El jefuia casele oamenilor dintr-o localitate apropiată celei de domiciliu, în timp ce aceștia erau la slujba de duminică.Hoţul îi urmărea pe oamenii ce mergeau spre biserică, apoi le intra în case şi le fura tot ce era mai de preţ

Hoțul venea pe bicicletă, urmărea sătenii catolici care mergeau dimineaţa la biserică și, după ce se asigura că a început slujba, intra în casele acestora și acționa în liniște. A furat astfel, scrie Ziarul de Iași, inele şi lănţişoare din aur, în valoare de aproximativ 5.000 de lei, dar şi sticle cu băuturi alcoolice.

Tânărul a fost condamnat în aprilie la patru ani de închisoare pentru furt calificat şi violare de domiciliu, însă a fost prins abia seara zilei de 16 octombrie.

„La data de 16 octombrie, poliţiştii de la Târgu Frumos au identificat pe raza localităţii Butea şi adus la cercetări un bărbat în vârstă de 34 de ani bănuit de comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat. Bărbatul ar fi pătruns prin efracţie în patru locuinţe din comuna Butea, de unde ar fi sustras bijuterii din aur, băuturi alcoolice şi bani, prejudiciul creat fiind de 6.850 lei. În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că bărbatul este urmărit naţional şi internaţional, pe numele său fiind emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Roman“, se arată într-un comunicat al poliției.

El mai are la activ o condamnare de cinci ani cu închisoare, în octombrie 2010, tot pentru infracţiuni de furt calificat, dar fusese eliberat condiționat.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Observatornews.ro
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI