„De mulți ani încoace pare că educația nu este neapărat calea spre succes în România sau că, de fapt, alte lucruri contează mai mult, că nu întotdeauna competența și performanța duc la apreciere, promovare și prosperitate. Mesajul pe care vreau să vi-l dau astăzi celor prezenți, dar și tuturor celor care ne ascultă și celor care încep școala este acesta: educația este calea spre succes și trebuie să fie calea spre succes în România noastră, nu corupția, nepotismul, șmecheria sau câștigul facil, ci educația, munca, determinarea și onestitatea”, a spus Iohannis.
El a adăugat că și-a propus, ca președinte, o societate așezată pe valori, iar cu acest gând a lansat proiectul „România educată”, care este despre o altfel de educație, una adaptată nevoilor din societate.
” ‘România educată’ este despre valori și viziunea din care vor rezulta și soluții, tocmai de aceea am pornit dialogul pe acest proiect din societate, de la specialiști, de la profesori, de la părinți, oameni interesați, nu de la politicieni”, a menționat șeful statului.
Iohannis a arătat că săptămâna viitoare va avea loc o nouă dezbatere regională în cadrul acestui proiect, unde va fi abordat un subiect sensibil — evaluarea rezultatelor învățării în sistemul preuniversitar.
„Cifrele de la examenul de Bacalaureat arată aceeași realitate tristă. În fiecare an, o parte din generație rămâne practic pe drum, iar înainte de Bacalaureat sunt numeroși elevi care nu obțin medii peste 5 la Evaluarea Națională. Fenomenul începe însă mult mai devreme, din clasele primare. ‘România educată’ nu își poate permite să lase pe drum pe nimeni, să irosească vreun talent și să distrugă vreun viitor. Școala este cea care formează caractere, insuflă valori, scoate la iveală și potențează ce este mai bun în fiecare„, a spus președintele, care i-a invitat pe toți profesorii din țară să participe la dezbatere.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro