UPDATE ora 10:30. Sindicaliștii Federației Sanitas s-au aflat în fața Spitalului Floreasca, iar de la ora 11.00 au pichetat Ministerul Sănătăţii.

„Astăzi am ieşit toţi din echipa brancardierilor. Nu ne pun la dispoziţie nimic, absolut nimic. Salariile sumt derizorii, condiţiile de muncă sunt aşa cum sunt. Noi ne chinuim. Un infirmier în străinatate ia 1000 de euro, noi avem 150 de euro. Ne expunem la foarte multe riscuri. Luăm în braţe bolnavi de SIDA, de hepatită, ne expunem şi la radiaţii”, a declarat unul dintre protestatari, şeful brancardierilor de la Spitalul Floreasca.

„Este etapa din procesul de declanşare a grevei generale. Astăzi asistăm la greva de avertisment.(…) Cele două ordonanţe, 20 şi 43, care ar fi trebui să rezolve inechităţile din sistemul de sănătate şi asistenţă socială dar au bulversat în totalitate sistemul.(…) Din ordonanţa 20 au fost excluşi colegii noştri din personalul adminiatrativ, 23.000 de persoane, funcţionarii din direcţiile de sănătate publică,1800 de persoane, şi în jur de 1500 de colegi de la asistenţă socială. În ordonanţa 20 asistăm la diferenţe enorme de salarii între colegii care au studii medii cu cei care au studii superioare, în contextul în care fac aceeaşi activitate, au aceeaşi fişă a postului. În jur de 800 de lei iar între spitalele clinice diferenţele ajung până la 1.200 de lei. (…) Ceea ce deranjează cel mai mult este diferenţa enormă. Ordonanţa 43 face o altă mare nedreptate. Plata sporurilor se face la nivelul anului 2009 şi nu la anul 2016. Ieri erau 86.700 de semnaturi pentru declanşarea grevei. Dacă nu vor răspunde, pe 31 greva generala”, a declarat, pentru Mediafax, Marius Sepi, vicepreşedinte Sanitas.

Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi
Recomandări
Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi


Reprezentanţii Federaţiei Sindicale Hipocrat au anunţat la sfârșitul săptămânii trecute începerea  a seriei de proteste care ar putea presupune şi întreruperea temporară a lucrului, susţinând că promisiunile făcute de Ministerul Sănătăţii şi cel al Muncii nu înseamnă şi rezolvarea problemelor legate de diferenţele de salarizare.

Ion Cotojman, preşedintele Federaţiei Sindicale Hipocrat, declară că, deşi sunt purtate discuţii susţinute cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cel al Muncii, promisiunile nu înseamnă soluţionarea problemelor, aşa că protestele vor începe conform calendarului stabilit iniţial.

Potrivit sindicaliştilor, primele acţiuni de protest vor avea loc luni când vor fi pichetări, iar membrii de sindicat vor decide dacă va fi întrerupt, temporar, lucrul. Pe 21 octombrie este programată o pichetare a Ministerului Sănătăţii şi întreruperea activităţii timp de două ore, între 13:00 şi 15:00. De asemenea, în paralel se lucrează la strângerea de semnături pentru greva generală din 31 octombrie.

Sindicaliştii din Federaţia Hipocrat cer autorităţilor o salarizare unitară a personalului medical, în orice sector de activitate în care se asigură act medical, acordarea de sporuri şi de tichete de masă și vacanţă pentru toţi salariaţii din sistemul de sănătate sau de asistenţă socială, rezolvarea problemei deficitului de personal, crearea unui cadru legal pentru admiterea în învăţământul superior a asistenţilor medicali cu studii medii şi vechime în specialitate şi introducerea personalului tehnic şi administrativ în OUG 20/2016.

Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii
Recomandări
Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii

 

Medicii au intrat în grevă de avertisment și la Galați

Peste 200 de medici și asistenți au ieșit în stradă și, timp de două ore, au paralizat activitatea Spitalului CFR din Galați. Cadrele medicale spun că se simt discriminate deoarece au salarii aproape de două ori mai mici decât ceilalți colegi de breaslă cu aceeași specializare.

medicii au intrat în greva de avertisment

Medicii au ieșit în stradă la Galați

Protestatarii susțin că s-a ajuns la această situație deoarece spitalul, care face parte din rețeaua Ministerului Transporturilor, primește mai puțini bani deoarece este considerat unul generalist.

„Avem aceeaşi muncă, aceeaşi responsabilitate cu diferenţe de 800-1200 lei între salarii. Vrem echitate. De exemplu, eu sunt asistent pe terapie intensivă şi, deşi am un spor, pe care alţi colegi nu îl au, deoarece lucrez pe terapie, câştig 2400 lei, dar cei care ocupă un post similar la Spitalul de Urgenţă Galaţi, în terapie, la fel de exemplu, au 3400 lei. Nu cred că este normal.”, a declarat Ovidiu Rădoi, asistent terapie Spitalul CFR Galaţi.

Oamenii, care au participat la acțiunea de protest, au spus că nu vor să plece în străinătate, așa cum au făcut mii de medici până acum. Medicii spitalului CFR Galați susțin că primesc mai puțini bani decât colegii lor de la alte unități medicale din oraș.

„Nemulţumirea noastră majoră sunt salariile, ca şi în cazul altor colegi, dar la noi apare şi această discriminare legate de tipul de salarizare. Avem, aici, la CFR, salarii mai mici decât toţi colegii din toate spitalele. Avem salarii şi cu 30- 40% mai mici decât ei. Acum am oprit activitatea două ore , ca şi în celelalte spitale, dar am asigurat urgenţele”, a precizat Gina Carp, lider Sanitas Spitalul de Copii Galaţi.

Mama copilului de 3 ani mort în accidentul provocat intenționat de soțul ei a văzut în direct tragedia: „Tati, tati nu mai mâna maşina”
Recomandări
Mama copilului de 3 ani mort în accidentul provocat intenționat de soțul ei a văzut în direct tragedia: „Tati, tati nu mai mâna maşina”

În tot acest timp, singurii care au avut de suferit au fost pacienții.

„Aveam de făcut o analiză la radiologie la prima oră. Mă întorc mai târziu. Nu mi se pare normal, dar le înţeleg problemele”, a spus unul dintre pacieții întors din drum din cauza grevei.

Medicii, în stradă la Timișoara

Proteste au fost și în Timișoara. Aproximativ 200 de medici, asistenți medicali, dar și brancardieri de la Spitalul Județean au întrerupt lucrul ca să-și strige nemulțumirile. Înarmați cu pancarte, angajații din sistemul medical au spus că vor dreptate.

„De ani de zile ne străduim ca sindicat și luptăm cu Ministerul Sănătății și cu Guvernul să înlăture unele inechități salariale. Nu se poate ca în momentul în care se angajează cineva în sănătate prin concurs, mâine să constate că are salariul mai mare decât omologul lui care lucrează pe aceeași funcție, în același loc de ani de zile. De ani de zile nu s-au făcut niște corecții salariale normale”, a declarat, pentru opiniatimisoarei.ro, Liviu Cârstea, liderul sindicatului Sanitas Timiș.

medicii au intrat în greva de avertisment

Grevă la Spitalul Județean Timișoara
sursă foto: opiniatimisoarei.ro

Sindicatul Sanitas cere introducerea în Ordonanța 20/2016 a angajaților care lucrează în serviciul tehnic administrativ, a funcționarilor publici din Direcțiile de Sănătate Publică și a celor din creșe și din grădinițe. Tocmai de aceea, toți cei vizați au ieșit în stradă să protesteze.

Medicii au făcut grevă la Iași

Și la Iași, sindicaliștii Sanitas au declanșat o grevă de avertisment în spitalele din oraș. Activitatea nu fost suspendată în totalitate pentru o treime dintre angajați au asigurat preluarea urgențelor. Sindicaliștii i-au îndemnat pe toți angajații din sistemul sanitar să participe la acțiunea de protest.

„Oricine susţinere este binevenită, pentru că revendicările noastre au în vedere şi drepturile lor, cum ar fi sporul pentru condiţii periculoase, pentru munca din timpul nopţii, care să fie calculat la salariul de bază actual, şi să nu ne întoarcem la cel din 2009. Dacă vom reuşi să rezolvăm ceva acum, este pentru toţi angajaţii din sistem“, a precizat Iulian Cozianu, preşedintele Sanitas, filiala Iaşi, pentru ziaruldeiasi.ro

Angajații sistemului sanitar susțin că, dacă nu le vor fi soluționate revendicările, vor declanșa, pe 31 octombrie, declanşa greva generală pe perioadă nedeterminată, începând de la ora 8.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Știrileprotv.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Cele patru zodii care vor fi protejate de astre până pe 30 noiembrie. Perioadă de aur și surprize uriașe pentru Berbeci și Tauri
FANATIK.RO
Cele patru zodii care vor fi protejate de astre până pe 30 noiembrie. Perioadă de aur și surprize uriașe pentru Berbeci și Tauri
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
GSP.RO
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Elle.ro
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Unica.ro
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Observatornews.ro
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI