După ce a schimbat aproximativ 1.000 de euro la bancă, femeia, Ramona C., s-a dus cu maşina la magazinul pe care-l deţine în cartierul Donici. A intrat în magazin, însă nu a apucat să încuie maşina, care avea însă portierele închise. La un moment dat, soţul sau a văzut o femeie care îi umblă în maşină. Ce a urmat este demn de filmele de acţiune de la Hollywood.
După ce a furat banii, femeia de etnie roma a urcat într-o maşină, iar când patroana a vrut să o prindă, unul dintre indivizii aflaţi în maşină a prins-o de mâna ca să-i fure şi ceasul de aur şi a tarat-o câţiva zeci de metri, după care a aruncat-o şi a abandonat-o pe asfalt.
„Am parcat maşină, am închis portiera, însă nu am încuiat-o şi am intrat în magazin. Soţul meu era şi el în magazin, iar la un moment dat a văzut o ţigancă la portieră. A fugit imediat după ea. Maşina ţiganilor era parcată lângă a noastră şi soţul a reuşit să o prindă, dar a scăpat-o, iar un ţigan din maşină a deschis portiera ca să urce. Am ajuns şi eu acolo şi am încercat să deschid portiera. Ţiganul a pornit maşină şi m-a prins de mâna. M-a târât pe jos vreo trei blocuri. Mă ţinea strâns de mâna ca să-mi scoată ceasul de la mâna, după care m-a aruncat”, a povestit patroana magazinului, care între timp a ajuns la spital cu răni la nivelul mâinilor şi picioarelor.
Ramona C. spune că nu-i cunoaşte pe tâlhari şi nici nu ştie dacă a fost urmărită, cert este că a rămas fără suma de 3.000 de lei.
Poliţiştii au fost alertați prin 112, iar la faţa locului au ajuns mai multe echipaje, dar şi criminalişti, care încearcă acum să dea de urma făptaşilor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro