UPDATE | Circulația metroului pe magistrala M2, Berceni-Pipera a fost reluată.
UPDATE | Pompierii au coborât în stația de metrou cu măștile puse, însă din primele informații reiese că nu sunt persoane afectate de fum, nu s-a semnalat nicio intoxicație. Cu toate acestea, paramedicii de la SMURD sunt pregătiți să intervină în orice clipă. Potrivit martorilor, mirosul de fum se simte chiar și la suprafață, la ieșirea din metrou.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3
Călătorii au fost informați la Piața Victoriei că trenul va circula până la stația Aviatorilor și li s-a cerut să închidă geamurile. Potrivit martorilor, din tunel iese fum. Trenul a pornit din stație, însă după scurt timp s-a oprit și s-a întors la Piața Victoriei, iar călătorii au fost dați jos din tren.
Metroul cu probleme a stat minute bune în stația Piața Victoriei, iar circulația pe magistrala M2, spre Pipera, este blocată.
La fața locului au ajuns și echipaje de poliție și pompieri.
Recomandări
Înregistrare din ședința USR. Momentul în care Elena Lasconi află de la Moșteanu și Fritz că nu va primi finanțare pentru campania electorală
Probleme la metrou au fost și în luna aprilie, când la stația Piața Romană a izbuncit un incendiu, după ce un tablou electric a luat foc.
Cu câteva zile înainte de incendiul de la Piața Romană, ISU București a efectuat un exercițiu tactic la metrou. Scenariul a presupus producerea unei defecțiuni a garniturii de metrou în tunel, în apropierea stației Republica, izbucnirea unui incendiu și degajarea unei cantități mari de fum care punea în pericol viață călătorilor aflați în metrou.
România – Elveția (miercuri, ora 19.00), meciul doi al tricolorilor în Franța. N-avem voie să pierdem
În ce țară a fost implementat pentru prima dată votul electronic la scară națională?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este țara cu cei mai puțini locuitori care organizează alegeri democratice?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară femeile au protestat împotriva dictaturii prin lovirea ritmică a unor oale și tigăi?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
De ce este semnificativă Magna Carta (1215) pentru evoluția sistemelor electorale?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Existau proceduri electorale pentru poziții religioase în vechiul Egipt?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Așa ai ajuns cine ai ajuns! Că te-am luat cu câteva clase... Nici ca măturător nu puteai să te angajezi” Anamaria Prodan, replică dură pentru Laurenţiu Reghecampf. Dezvăluirile EXCLUSIVE făcute de celebra impresară
Viva.ro
Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
Libertateapentrufemei.ro
S-a aflat de ce a murit Bogdan Teodorescu. Andreea Berecleanu își plânge prietenul de suflet și a publicat imagini rare din viețile lor de familie: "Este o mare suferință"
Adevarul.ro
Explicația simplă a războiului vamal al lui Trump. Economist: „De ce un litru de benzină în SUA este 3,82 de lei, iar în România – 7,24 de lei?”
Elle.ro
Sorana Cîrstea, imagini de vis din vacanța din Veneția petrecută alături de iubitul ei, Alexandru Ion Țiriac. Cum a fost surprinsă sportiva. FOTO
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Observatornews.ro
Interlopul Vali Spaidăr şi alţi 3 urmăriţi internaţional, aduşi în ţară. Erau fugiţi în Cehia, Portugalia, Spania şi Germania
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis