Celebrul regizor Andrei Blaier  (77 de ani)şi colegul său de breaslă, Mihai Constantinescu (78 de ani), un alt regizor de marcă a filmului românesc, au fost, până de curând, ca doi fraţi. ”Erau nedespărţiţi.  Au făcut armata împreună, apoi şi-au început cariera unul lângă celălalt. Eu îl cunosc pe Andrei Blaier de 30 de ani. În tot acest timp, venea fecvent la noi în casă, peteceam împreună, şi îl luam cu noi în vacanţe, mai ales când era singur”, ne-a mărturisit soţia lui Mihai Constaninescu.
Fiind un tip slobod la gură, Constantinescu a intrat în anii 50 în colimatorul Securităţii, astfel că în 1953 a fost arestat prima dată, pentru critici banale la adresa regimului comunist. În 1956 a mai fost ”săltat” odată, aşa, preventiv, fiind considerat un pericol pentru regim, mai ales pe fondul revoluţiei anti-bolşevice din Ungaria. Din fericire, Constantinesc nu a stat mult timp întemniţat, însă, a fost monitorizat în permanenţă de poliţia politică comunistă.
Convins fiind că cineva l-a turnat în permanenţă, Mihai Constantinescu a făcut anul trecut o solicitare la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pentru a afla cine transmitea note despre el la Securitate. Răspunsul CNSAS a venit ca o palmă pentru familia Constantinescu, dar mai ales pentru Mihai: cel mai bun prieten a lui, şi omul care i-a călcat pragul casei ani de zile, l-ar fi turnat la Securitate, aşa cum reiese din documentul CNSAS. ”Vreau să-l dau în judecată pe Blaier, pentru că din cauza lui am stat la puşcărie. El m-a turnat la Securitate că făceam critici la adresa regimului comunist. Am pierdut foarte mult, şi vreau să fac acum dreptate”, ne-a spus Mihai Constantinescu.
În schimb, Andrei Blaier nu vrea să comenteze acest caz tulburător.
De altfel, acum două luni, CNSAS a susţinut oficial, într-o acţiune trimisă către Curtea de Apel Bucureşti, că Blaier a fost colaborator al securităţii!

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Uluitor cum arăta Anca Alexandrescu pe vremea când avea 20 de ani, era tunsă scurt de tot și purta ținute sexy. Momentul despre care spune că a fost „cumplit” pe atunci
Viva.ro
Uluitor cum arăta Anca Alexandrescu pe vremea când avea 20 de ani, era tunsă scurt de tot și purta ținute sexy. Momentul despre care spune că a fost „cumplit” pe atunci
Iubirea complicată dintre Ozana Barabancea și Cezar Ionașcu. Ce nu s-a știut despre relația lor și motivul neplăcut pentru care s-a terminat! Acum, soția Oksana l-a dat afară din casă, dar stai să vezi ce i-a făcut Ozana!
Libertateapentrufemei.ro
Iubirea complicată dintre Ozana Barabancea și Cezar Ionașcu. Ce nu s-a știut despre relația lor și motivul neplăcut pentru care s-a terminat! Acum, soția Oksana l-a dat afară din casă, dar stai să vezi ce i-a făcut Ozana!
Bijutierii se revoltă după controalele lui Piedone. „Metalul în bijuterii e o necesitate tehnică, nu o înșelătorie”
Adevarul.ro
Bijutierii se revoltă după controalele lui Piedone. „Metalul în bijuterii e o necesitate tehnică, nu o înșelătorie”
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Elle.ro
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Trucul prin care apartamentele sunt vândute mai scump. Iancu Guda: "Cea mai mare capcană"
Observatornews.ro
Trucul prin care apartamentele sunt vândute mai scump. Iancu Guda: "Cea mai mare capcană"
Horoscop 19 martie 2025. Berbecii resimt și astăzi presiunea provocată de restanțele de care trebuie să se ocupe, fără a le mai putea amâna
HOROSCOP
Horoscop 19 martie 2025. Berbecii resimt și astăzi presiunea provocată de restanțele de care trebuie să se ocupe, fără a le mai putea amâna

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI