Totul s-a întâmplat la un liceu din Ploieşti, unde s-au prezentat, la examenul de Bacalaureat, două candidate cu acelaşi nume.
Prima ajunsă în sală a fost Staicu Georgiana Iulia, care, după ce şi-a verificat numele, le-a spus celor de la secretariat că are al doilea prenume – Iulia – trecut greşit (pe liste era numele Staicu Georgiana Camelia).
Fără să verifice, secretariatul a modificat numele şi i-a spus fetei să se aşeze în bancă, pentru a da examenul. La jumatatea probei, tânăra a fost însă întreruptă și scoasă din sală.
Cei din comisie şi-au dat seama că există două eleve cu acelaşi nume şi că primul, cu prenumele Camelia, era şi el corect.
Iulia a fost trimisă la un alt liceu să susţină examenul de Matematică, dar fără succes, deoarece era târziu şi fusese deja trecută absentă, scrie observatorulph.ro.
Ea a explicat situaţia şi a cerut subiecte de rezervă, dar cei din comisie nu i-au permis să susţină proba. Între timp, la liceu a ajuns şi candidata cu prenumele Camelia, care a susţinut examenul.
Staicu Georgiana Iulia va trebui acum să se prezinte pe examen anul viitor. Ea a terminat liceul în urmă cu patru ani şi a lucrat, în acest timp, ca vânzătoare. Fata şi-a dat seama că fără diploma de bacalaureat nu are prea multe şanse să găsească un serviciu bun şi a vrut să susţină examenul.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro