Bergi Vosganian a murit la Focșani, orașul în care locuia și în care va fi înmormântat. Tatăl senatorului avea 89 de ani şi a fost director mulţi ani la Vinalcool Focşani, dar şi liderul comunităţii armeneşti din oraş.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Bergi Vosganian se află depus la biserica armenească Sfânta Maria, de pe strada Republicii. La înmormântarea sa, care va avea loc astăzi, la ora 12.00, va fi prezent şi ambasadorul Armeniei în România, scrie Jurnalul Național.

Absolvent al Universităţii de Agronomie din Bucureşti, Bergi Vosganian a activat timp de patru decenii în domeniul viticulturii, fiind unul dintre cei mai apreciaţi oenologi ai României. În toată această perioadă a condus Parohia armeană şi, după 1990, şi filiala Uniunii Armenilor din Focşani. Datorită strădaniilor sale, Biserica Sfânta Maria din localitate a fost în două rânduri renovată, de asemenea Biserica Sfântul Gheorghe şi Capela Cimitirului armean. Bergi Vosganian a slujit peste şase decenii ca dascăl, având o remarcabilă voce de tenor.

Foto: Monitorul de Vrancea

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro

Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro

De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO

Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro

Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO

Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI