Aproape în fiecare săptămână, în compartimentul ORL de la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ ajung copii cu vârsta de până la trei ani după ce înghit obiecte care le pun viaţa în pericol, de cele mai multe ori din cauza neatenţiei părinţilor, notează Ziarul de Iași. Printre cele mai dificile cazuri se numără cele în care copii înghit baterii de ceas, ace, monede sau medalioane. În unele situaţii este posibil ca obiectul respectiv să tranziteze tubul digestiv, să ajungă în stomac, apoi în intestine şi să poată fi eliminat fără probleme, însă dacă acesta se blochează pe traiectoria către stomac sau dacă nu este eliminat, este nevoie neapărată de intervenţia medicului.
„Ne confruntăm cu astfel de cazuri, mai ales atunci când este dezlegare la peşte. Ar trebui ca părinţii să înţeleagă că peştele în cazul copiilor se dă eventual fără os“, a precizat, pentru sursa citată, dr. Magdalena Cristian, medic primar ORL, care a strâns în cei peste 20 de ani de activitate toate obiectele înghiţite sau aspirate de cei mici.
Astfel, doctorul a ajuns să deţină o întreagă colecţie, de peste 80 de obiecte, printre acestea numărându-se seminţe, boabe de fasole, dar şi baterii de ceas, ace, pioneze, medalioane, cruciuliţe sau alte obiecte mari de metal.
Sursa foto: Ziarul de Iași
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro