Viceprimarul Aradului, lovit de o mașină pe trecerea de pietoni

Proaspăt nominalizat din nou la funcția de viceprimar al Aradului, Levente Bognar a traversat strada Mihail Kogălniceanu, pe trecerea de pietoni, în drumul său spre casă. La un moment dat, un șofer în vârstă de 26 de ani a oprit și apoi a accelerat, lovindu-l pe viceprimar destul de violent.

Şocat, Levente Bognar a crezut, inițial, că tânărul a avut intenția să-l lovească, după ce a văzut că acesta pornește în trombă, chiar dacă în fața lui cineva încercă să traverseze pe zebră. Tânărul nu a fost atent, însă, și nu a estimat corect timpul necesar pietonului pentru a traversa.

”Un bărbat de 26 de ani, în timp ce șofa un autoturism pe stradă Kogălniceanu, a surprins și accidentat un bărbat de 60 de ani, care se află în traversarea străzii pe trecerea pt pietoni, marcată și semnalizată corespunzător. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul este negativ. Este cercetat în continuare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a spus Lorena Pîrvulescu, de la IPJ Arad.

Operat de urgență

Viceprimarul a fost transportat cu ambulanța la spital unde a fost imediat supus unei intervenții chirurgicale, fiind acum în afara oricărui pericol. El ar putea fi operat pentru a doua oară, în zilele următoare, însă medicii spun că acest lucru nu a fost încă stabilit.

România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament
Recomandări
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament

”S-a prezentat un pacient, care a fost de urgență investigat, radiografie de umăr, coț, CT de craniu și CT de umăr. Pacientul are o fractură de col humeral și o fractură de piramidă nazală. Urmează să se stabilească dacă este nevoie de o intervenție chirurgicală sau doar o imobilizare. Este stabil și sperăm că va recupera în cteva săptămâni. A suferit o mică intervenție chirurgicală la nivelul piramidei nazale, fiind cu un traumatism maxilo-facial și o plagă deschisă la nivelul nașului”, a spus Ciprian Pribac, directorul medical al Spitalului Județean Arad.

trecere pietoni 1

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Viva.ro
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Silviu Prigoană a murit, dar NU s-a înecat cu mâncare! Ce s-a întâmplat, de fapt. Dezvăluiri terifiante de la Bran – UPDATE
FANATIK.RO
Silviu Prigoană a murit, dar NU s-a înecat cu mâncare! Ce s-a întâmplat, de fapt. Dezvăluiri terifiante de la Bran – UPDATE
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Observatornews.ro
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI