Care sunt cele 60 de străzi din București pe care trebuie să le asfalteze Nicușor Dan

Comentează

Administrația Străzilor a transmis către Libertatea lista celor 60 de străzi pietruite sau doar de pământ din București. Acestea țin exclusiv de Primăria București, nu de cele de sector. Peste 40 dintre ele se află în sectorul 1 al Capitalei.

O stradă la două săptămâni și jumătate. Atât i-ar trebui lui Nicușor Dan dacă s-ar apuca, pe rând, de asfaltarea străzilor de pământ sau pietriș din București. Sunt 60, iar el mai are cam 165 de săptămâni de mandat.

Unele au probleme, cum e cazul Ghidigeni, artera plină de gropi și de hârtoape care n-a putut fi asfaltată până acum din cauza apeductelor ce o traversează pe dedesubt și ajung în sectorul 6 al Capitalei.

Strada Ghidigeni

Altele sunt fie de pământ, fie au fost pietruite. Ori apar pietruite în evidența Primăriei Municipiului București.

Cele mai multe sunt în sectorul 1

Cum se împart cele 60?

  • 24 dintre ele apar ca fiind numai de pământ, neavând porțiuni pietruite;
  • 27 dintre ele apar ca având atât porțiuni pietruite, cât și de pământ;
  • 9 sunt marcate doar ca fiind „împietruite”.

Pe sectoare, cele mai multe străzi care așteaptă asfaltul de la Primăria Capitalei sunt în sectorul 1 al Bucureștiului.

  • Sector 1: 46 de străzi neasfaltate
  • Sector 3: 1 stradă neasfaltată
  • Sector 5: 12 străzi neasfaltate
  • Sector 6: 1 stradă neasfaltată

Motivul pentru care sectorul 1 conduce detașat îl reprezintă, în principal, cartierul Henri Coandă din nordul Capitalei.

Acolo, nu mai puțin de 25 de bulevarde, intrări și străzi apar ca fiind de pământ sau pietruite, cum ar fi intrarea Nicky Atanasiu, strada Eugen Barbu, intrarea Ion Băieșu, intrarea Ștefan Bănică senior, intrarea Alexandru David, intrarea Nicolae Girardi.<br>

Există, așadar, și 4 bulevarde care nu au fost încă asfaltate! Ele poartă numele Câmpul Pipera, Mircea Veroiu, Iulian Mihu și George Constantin.

Stradă fără asfalt în centrul Capitalei

Singura stradă neasfaltată din centrul Bucureștiului este Nicolae Mavrogheni, aflată la câteva zeci de metri de Piața Universității.

Strada Nicolae Mavrogheni

Sectoarele 2 și 4 nu apar ca având străzi neasfaltate.

Toate străzile menționate mai sus aparțin de Primăria Municipiului București, nu de primăriile de sector. Municipalitatea nu a știut să spună câte dintre ele vor fi asfaltate până la sfârșitul anului, precizând doar că „Administraţia Străzilor va analiza care sunt străzile de pământ ce urmează a fi asfaltate cu prioritate”.

Iată harta străzilor (legendă: roșu - pământ, galben - împietruit, albastru - pământ și împietruit):

Iată lista celor 60 de străzi care ar trebui asfaltate, listă primită de la Administrația Străzilor:

[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/07/lista-strazi-de-pamant-asb-2.pdf" title="Lista strazi de pamant ASB (2)"]

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
5 Știri by Libertatea - comunicare nonverbală, 2 octombrie
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Cum a fost surprins preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi-a aranjat şosetele lângă Zelenski
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
MONDEN
Irina Loghin despre mustul pe care îl face
10:14
Cum pregătește Irina Loghin mustul în fiecare toamnă. Metoda pe care o folosește pentru a-l păstra
Marius Damian
09:12
Marius Damian, povestitorul de la Asia Express, transformare spectaculoasă. Ce spune actorul despre injecțiile pentru slăbit
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
11:07
Câte animale de companie ai voie să ții într-un apartament la bloc. Regulile din București și din marile orașe, amenzile și obligațiile proprietarilor
11:00
Cum au mers 3 mașini peste 1.000 km de la București la Viena fără alimentare. Surpriza a venit de la un BMW diesel din 2004
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
10:49
Gabi Bădălău nu și-a mai văzut fiul cel mare de o lună și jumătate: „Am mers special până la Constanța”
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Un avion Animawings pe pista unui aeroport
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!