O tânără de 21 de ani, studentă la Medicină, a fost găsită moartă vineri, 22 martie, într-un apartament de pe Bulevardul General Ion Dragalina din Timișoara. Anchetatorii l-au reținut pe iubitul fetei, fiind principalul suspect în acest caz, potrivit Timiș Online. Sâmbătă, magistrații Tribunalului Timiș au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru omor, anunță Agerpres.
UPDATE 21.20: Magistraţii Tribunalului Timiş au dispus, sâmbătă, arestarea preventivă pe 30 de zile, pentru omor, a tânărului de 23 de ani din Caraş-Severin, bănuit că şi-a omorât iubita.
***
Tânăra orginară din Mehedinți studia medicina în Timișoara. Ea a fost găsită fără suflare, vineri seară, de colega sa de apartament, când aceasta s-a întors de la cursuri. Aceasta a alertat autoritățile.
Potrivit anchetatorilor, citați de Opinia Timișoarei, gata a fost omorâtă cu mai multe lovituri de cuțit, iar principalul suspect este iubitul victimei, un tânăr din Caraș-Severin.
Suspectul, student și el la Medicină care este și fiul proprietarei apartamentului, ar fi înjunghiat-o pe fată din cauza geloziei, după o ceartă între cei doi care a degenerat, potrivit unor surse din anchetă citate de presa timișoreană.
Tânărul a fost reținut, iar ofițerii de la Serviciul de Investigatii Criminale îl audiază.
Aura1 24.03.2024, 00:33
Nu înțeleg acești tineri, de la o ceartă, până la omor este destul de mult...