Reporteri prădați de hoți, sub amenințarea armei, chiar în timp ce relatau despre o serie de jafuri din Chicago

 9 comentarii

O echipă de ştiri de la o televiziune din Chicago care relata despre o serie de jafuri a ajuns la rândul ei să fie jefuită după ce a fost acostată, sub ameninţarea armei, de către trei bărbaţi înarmaţi care purtau măşti de schi, informează The Associated Press, potrivit news.ro.

Postul de limbă spaniolă Univision Chicago a transmis că un reporter şi un operator aveau programată o filmare, cu puţin înainte de ora 5 dimineaţa, luni, în cartierul West Town din Chicago, când trei bărbaţi mascaţi care purtau arme de foc i-au jefuit, luându-le camera de luat vederi şi alte obiecte.

"Au fost ameninţaţi cu arme de foc şi jefuiţi. În principal au fost obiecte personale şi au luat o cameră de filmat", a declarat Luis Godinez, vicepreşedinte al departamentului de ştiri al Univision Chicago, citat de publicația Chicago Tribune.

Imaginile filmate se află în camera furată

Godinez a precizat că echipa de ştiri filma un reportaj despre jafurile din comunitatea West Town, care urma să fie difuzat la ştirile dimineţii. El a spus că imaginile filmate se află în camera furată, iar transmisiunea nu a mai ajuns niciodată să fie făcută în direct.

Poliţia din Chicago a identificat victimele ca fiind un bărbat de 28 de ani şi un bărbat de 42 de ani.

Poliţia spune că cei doi se aflau afară când trei bărbaţi au venit cu un sedan gri şi cu un SUV negru. După ce hoţii înarmaţi şi-au însuşit obiectele de la echipa de ştiri, au fugit cu vehiculele lor.

Nu au fost raportate victime şi nicio persoană nu a fost reţinută până acum în acest caz, a precizat poliţia.

Godinez a spus că Univision Chicago, filiala locală a companiei internaţionale de media TelevisaUnivision, nu va dezvălui numele reporterului şi operatorului pentru a le proteja intimitatea. "Ei sunt bine şi lucrăm împreună ca o echipă", a spus reprezentantul televiziunii.

Al doilea jaf într-o lună asupra unei echipe de reporteri

Episodul a fost al doilea jaf din această lună în care a fost implicată o echipă de ştiri din Chicago, după ce un operator de la WLS-TV a fost agresat şi jefuit în după-amiaza zilei de 8 august în timp ce se pregătea să filmeze o conferinţă de presă în West Side din Chicago.

Aceste jafuri au determinat Asociaţia Naţională a Angajaţilor şi Tehnicienilor din Radio şi Televiziune, care reprezintă operatorii de televiziune din Chicago, să avertizeze cu privire la ameninţările tot mai mari la adresa siguranţei celor care acoperă ştirile.

"Cameramanii şi reporterii noştri de ştiri oferă un serviciu public foarte important pentru a ne ţine comunitatea informată. Ne-am angajat să ne asigurăm că siguranţa lor este pe primul loc", a declarat Raza Siddiqui, preşedintele localului sindical, într-un comunicat de presă.

Siddiqui a precizat că unele dintre posturile de ştiri afiliate sindicatului au planificat să ia măsuri suplimentare de siguranţă, inclusiv să desemneze agenţi de securitate pentru unele echipe de televiziune.

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (9)
  • Avatar comentarii

    MirunaI 30.08.2023, 20:36

    Doamne ferește de asta..

  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 30.08.2023, 20:56

    Meserie riscanta

  • Avatar comentarii

    EmiM 30.08.2023, 21:43

    Ce periculos

  • Avatar comentarii

    Ion3laClaudia 31.08.2023, 00:23

    Doamne ferește

  • Avatar comentarii

    Any0205 31.08.2023, 01:20

    Doamne ferește!

ALTE ȘTIRI
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
5 oct.
Dominic Fritz a anunțat decizia USR pentru Guvernul lui Luca Niculescu, desemnat premier de Nicușor Dan
Vasile Iuga
5 oct.
Vasile Iuga, despre economia României: de ce avem potențial, dar ne blocăm la execuție
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
5 oct.
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
5 oct.
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
PNL analizează propunerea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier, anunță purtătorul de cuvânt Ionel Bogdan.
5 oct.
Ionel Bogdan, prima reacție din PNL după desemnarea lui Luca Niculescu: „Vom analiza programul și echipa”
George Simion, îmbrăcat într-un costum albastru, cămașă albă și cravată neagră, în Parlament, pe fundal blurat, pe 26 aprilie 2026
5 oct.
George Simion, atac la Luca Niculescu după desemnarea pentru funcția de premier: „E tot o marionetă”
Ultimele știri
05:30
„Avionul condamnaților”: furtună, echipaj schimbat, ușă defectă, ciocnire cu un tractor de remorcare și anulare, în SUA. „Haos de 12 ore. Unii au plecat după 25”
5 oct.
România a suferit al patrulea eșec consecutiv în Liga Națiunilor, 0-1 cu Suedia
5 oct.
Laura Vicol, urmărită penal în dosarul Nordis, a ieșit să se relaxeze la meciul România- Suedia de pe Arena Națională
5 oct.
Un student i-a spus decanului „boss”, afirmă o profesoară, după ce președintele le-a cerut cadrelor didactice să petreacă mai mult timp pe rețelele sociale
TRENDING
5 oct.
Cine este Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat de Nicușor Dan în patru luni. Are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare
5 oct.
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
5 oct.
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
5 oct.
Horoscop 6 octombrie 2026. Taurii vor ca totul să se facă așa cum le convine lor, în special acasă, în familie
O femeie din Italia a obținut o sumă importantă drept despăgubiri după ce a alunecat pe un capac de suc într-o sală de cinema. Sursă foto: Getty Images.
5 oct.
A călcat pe un capac de suc la cinema și și-a rupt piciorul. Suma incredibilă obținută în instanță de o femeie din Italia
Piața imobiliară din Budva, una dintre cele mai cunoscute și căutate stațiuni turistice din Muntenegru, trece printr-o reconfigurare majoră. Sursă foto: Hepta.
5 oct.
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
muncitor-pavaj-curte
5 oct.
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
5 oct.
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
5 oct.
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Familiile cu gemeni pierd sume considerabile din sprijinul financiar acordat de stat în comparație cu cele care au copii născuți succesiv
5 oct.
Mamele de gemeni din România, revoltate împotriva statului, care acordă ajutor redus pentru al doilea copil: „Nu există jumătate de foame”
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
5 oct.
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
Termocentrala Turceni, cu un lac în față, turnurile uriașe pe fundal pe care iese fum și cerul albastru cu nori albi
5 oct.
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”