După ce piața imobiliară a suferit o scădere fără precedent în 2008 și 2009, pe fondul crizei economice, lucrurile par să se stabilizeze. Analiștii economici estimează însă că nu există niciun pericol ca prețurile locuințelor să mai ajungă la nivelul din urmă cu opt ani. Construcția ansamblurilor rezidențiale și-a revenit abia în 2016, când dezvoltatorii au predat peste 14.000 de locuințe noi, nivel record pentru ultimii 10 ani.
Există și cerere pentru apartamentele noi, mai ales că programul Prima Casă 2017 prevede că băncile pot acorda împrumuturi de până la 67.000 de euro pentru locuințele mai noi de cinci ani, iar statul garantează 50% din valoarea împrumutului, față de 40%, cât este garanția în cazul locuințelor vechi, în timp ce avansul minim este păstrat la pragul de 5%. Potrivit unei analize realizată de imobiliare.ro, proprietarii de locuințe cer, în medie, 1,035 euro pe metrul pătrat, față de 1.020 euro în 2015, adică mai mult cu 1,5%. Creșterea a fost resimțită mai ales la achiziționarea unui apartament nou – acestea s-au apreciat cu 5,6%, de la 1.110 la 1.170 de euro pe metru pătrat. În schimb, apartamentele vechi s-au ieftinit cu 0,8%.
Ce se întâmplă în 2017 cu prețul apartamentelor
Prețurile apartamentelor vor crește ușor și în 2017, cu 5-6%, estimează analiștii. Guvernul a decis să aloce un fond mai mic de garanții față de 2016, așa că vor fi puțini cei care își vor putea cumpăra o locuință astfel. De altfel, mulți nu se încadrează în plafonul maxim oferit de bănci, pentru că își doresc apartamente mai mari, de 3 sau 4 camere. Ei au la dispoziție însă creditele imobiliare, care sunt acum la fel de avantajoase ca cele luate cu Prima Casă. Dacă folosești acest calculator de rate vei observa imediat că diferențele sunt infime, iar dobânda este aceeași pe toată durata de creditare, indiferent că iei banii în lei sau în euro. Pentru un credit imobiliar, va trebui să ai pregătit un avans de 15% și să te gândești pe ce perioadă vrei să iei împrumutul, pentru că acesta poate merge până la o perioadă maximă de 30 de ani.
De altfel, piața rezidențială de lux a avut creșteri constante de-a lungul anilor, atât în ceea ce privește vânzarea de apartamente, cât și cea a vilelor, mai ales a celor situate în centrul și nordul Capitalei. Majoritatea apartamentelor de lux costă între 150.000 și 300.000 de euro, în timp ce prețul unei case poate ajunge și la 1 milion de euro, în funcție de zonă și de suprafața locuinței.
Unde sunt cele mai scumpe locuințe
Cluj-Napoca ocupă primul loc în topul celor mai scumpe locuințe, potrivit datelor publicate în 2016 de imobiliare.ro. Aici, prețul mediu este de 1.214 euro pe metru pătrat, în creștere cu 13% față de 2015. Clujul este urmat de București, unde prețul mediu ajunge la 1.131 euro pe metru pătrat. Urmează Timișoara, Constanța și Brașov, ceea ce ne arată că prețurile sunt mai mari în orașele cu o dinamică economică mare.
La polul opus se află orașele mai puțin dezvoltate, în care prețul mediu al locuințelor este și de trei ori mai mic. În Reșița, de exemplu, proprietarii cer 407 euro pe metru pătrat, în timp ce în Târgoviște, Zalău, Satu Mare sau Bistrița, prețurile nu sar de 560 de euro pe metru pătrat. De altfel, și cererea este mult mai mică în aceste orașe, față de cele care conduc în topul prețurilor, iar posibilitățile financiare ale locuitorilor sunt și ele mai mici, ceea ce înseamnă că și piața trebuie să se adapteze.
Sursă foto: Shutterstock/Copyright: goodluz