Sute de persoane s-au adunat luni în curtea unei biserici din centrul municipiului Pitești, care își sărbătorea hramul. Majoritatea oamenilor a purtat măști, dar în momentul împărţirii celor 500 de pachete, pregătite conform tradiţiei, nimeni nu a mai ţinut cont de distanțarea fizică, relatează Ziarul Argeșul.
Potrivit sursei citate, la fața locului au sosit trei poliţişti care au încercat să facă ordine.
E ultima dată când vă spunem! Staţi depărtaţi! Păstraţi distanţa! Nu ne obligaţi să dăm amenzi!Polițiștii sosiți la fața locului:
Oamenii s-au conformat, iar IPJ Argeș a anunțat că nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.
Au existat și momente de panică. Unui părinte i s-a făcut rău și a leșinat în altar, motiv pentru care a fost chemată Ambulanța, scrie Ziarul Argeșul.
Din fericire, fața bisericească și-a revenit şi a plecat pe picioare acasă.
Ortodocşii l-au prăznuit astăzi pe Sfântul Ilie.
Argeş este judeţul cu cea mai mare creştere a cazurilor de COVID-19 din ultimele 24 de ore. Care este situaţia pe judeţe.